Programul de studii „Marketing și logistică” din cadrul FIEB-UTM a lansat a XV-a promoție de absolvenți

Departamentul Teoria Economică și Marketing din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business, UTM a lansat în anul curent cea de-a XV-a promoție a absolvenților specialității „Marketing și logistică”, astfel că, primindu-și diplomele, tinerii marketeri și logiști au avut un dublu prilej pentru a jubila.

Mândri de prestația discipolilor, profesorii aveau să aprecieze că tezele promoției curente s-au caracterizat printr-un nivel ridicat de cercetare a surselor bibliografice, dar și de studiere a pieței, a activității întreprinderilor, soldându-se cu o serie de soluții inovative de eficientizare a activităților de marketing în cadrul entităților economice, unele dintre acestea fiind recomandate spre implementare agenților economici.

Printre cele mai apreciate au fost lucrările studentelor-absolvente ale gr. ML-191 Mihaela TIMOTIN, Lesi MANCOȘI și Alina PÂRȚINĂ: „Investigarea particularităților Marketingului educațional (în baza analizei UTM)”, „Elucidarea activităților de branding şi rebranding” și „Cercetarea percepţiei consumatorilor privind ambalajul în orientarea deciziei de cumpărare”.

Sincere felicitări programului de studii „Marketing și logistică” din cadrul FIEB-UTM și discipolilor săi merituoși!

 

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm