Anatolie Petreanu, masterand FIEB-UTM: „Să te înconjori de oameni profesioniști, dornici de a-și împărtăși cunoștințele, este o onoare!”

Mă numesc Anatolie Petreanu, sunt pasionat de cifre și detest zona de confort. Din aceste considerente, am decis să-mi continui studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei, specialitatea „Administrarea afacerilor”.

Din punctul meu de vedere, zona de confort este acel loc care ne ține în jurul unei carapace și nu ne permite să ne manifestăm adevăratul potențial. Poate chiar pot mai multe să fac? Poate îmi reușește să ating limita orizontului? Punându-mi aceste întrebări (naive oarecum), îmi doresc să găsesc o soluție, iar o soluție în cele mai ciudate situații este, cu siguranță, ceea ce mă caracterizează.

Pasiunea pentru cifre o am încă de pe băncile școlii. Asta nu ar însemna că am avut cele mai bune note sau că eram primul la rezolvarea de exerciții. E mai curând o pasiune ce se trage din reguli matematice simple, care sunt peste tot și oriunde! Rapiditatea și logica pe care o dezvoltă matematica m-au îndreptat însă pe o altă cale: cea a științelor economice.

Refuz să cred că este ceva imposibil – asta am învățat din toate olimpiadele naționale de economie și concursurile/proiectele pentru tinerii antreprenori la care am participat. Astfel, la 15 ani am călcat de sine stătător ca mic antreprenor în acest domeniu impresionant! Vârsta nu e un impediment pentru a începe ceva nou, pentru a încerca și poate a greși. Tocmai de aceea îi sfătuiesc pe cei care au dubii să acționeze, să încerce și să învețe din propriile greșeli.

Acești pași nu au decât scopul să te facă mai puternic și chiar să dezvolți unele soft skills-uri, atât de necesare în societatea modernă pe care vrem să o construim: lucrul în echipă, flexibilitatea, inteligența emoțională și, neapărat, abilitatea de a negocia!

Studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Inginerie Economică și Business au fost și ele intenționat alese: am dorit să iau tot ce e mai bun de la cei mai buni! Oamenii fac diferența, iar să te înconjori de oameni profesioniști, dornici de a-și împărtăși cunoștințele este o onoare!

Momentan, interesul meu față de sistemul economic, pe care-l voi desfășura în cadrul tezei de master, este despre domeniul Anti-Money Laundering, activitatea mea profesională fiind în cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din Republica Moldova.

Dragi studenți! La fel ca orice tânăr, sunt și eu în căutare de sine! Cel mai important este să gândim critic, să gândim larg și să vedem mai multe perspective în viața noastră!

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

logo utm