UTM își extinde parteneriatele europene la cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ de la Ruse

Universitatea Tehnică a Moldovei a participat, în perioada 11-15 mai 2026, la cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ organizată de Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria. Desfășurat sub genericul „Across Meetings – Borderless Knowledge and Innovation Exchange”, evenimentul a reunit reprezentanți ai universităților partenere din mai multe țări europene și a oferit un cadru de dialog despre internaționalizare, mobilități academice, inovare și cooperare universitară.erasmus logo nou 1 - UTM își extinde parteneriatele europene la cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ de la Ruse

UTM a fost reprezentată de Iurie Melnic, conf. univ., dr., Raisa Druță, conf. univ., dr., și Larisa Bugaian, prof. univ., dr. hab., șefa Centrului Universitar Erasmus+. Misiunea delegației a vizat consolidarea relațiilor academice existente și identificarea unor noi oportunități de colaborare în domeniul educației, cercetării și proiectelor internaționale.

20260511 103556 scaled - UTM își extinde parteneriatele europene la cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ de la Ruse

„Participarea la această ediție aniversară a Săptămânii Internaționale Erasmus+ ne-a oferit posibilitatea de a consolida relațiile existente și de a iniția noi contacte academice valoroase pentru dezvoltarea internațională a UTM”, a menționat Larisa Bugaian.

Pe parcursul săptămânii, reprezentanții UTM au participat la prezentări instituționale, sesiuni tematice și schimburi de bune practici privind organizarea mobilităților Erasmus+, metode inovatoare de predare și dezvoltarea proiectelor internaționale. Programul a inclus și vizite la campusul universitar, Centrul de Excelență și Expoziția Tineretului Inovator organizate de universitatea-gazdă.

Agenda evenimentului a inclus și activități culturale organizate la Veliko Târnovo și pe Dunăre, care au contribuit la consolidarea dialogului intercultural dintre participanți și la promovarea colaborării dintre comunitățile academice europene.

„Astfel de evenimente creează contexte reale pentru un eficient schimb de experiență și dezvoltarea unor inițiative comune între universități europene, în special în domeniul internaționalizării și inovării educaționale”, a subliniat Raisa Druță.

rr 2 - UTM își extinde parteneriatele europene la cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+ de la Ruse

Evenimentul a oferit participanților posibilitatea de a stabili noi contacte academice și de a explora oportunități de colaborare în proiecte europene viitoare.

Participarea reprezentanților UTM la Săptămâna Internațională Erasmus+ organizată de Universitatea din Ruse face parte din strategia continuă de internaționalizare a universității, dezvoltată prin programul Erasmus+ și prin extinderea colaborărilor academice europene. Prin astfel de inițiative, UTM își consolidează prezența în spațiul european al educației și creează noi oportunități de dezvoltare pentru studenți și cadre didactice.

Distribuie noutatea

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

Top 5 noutăți

Facebook