Design Industrial în confecţii la UTM

Colecţia de modele realizată de absolventa Bezuşco Oxana (gr.DIC-981) în cadrul proiectului de diplomă l.s. Goreacicovscaia Marina)

În zilele noastre designul este cel mai perpetuat şi teoretic conceput domeniu al activităţii artistice a omului. Rezultat al acestuia este lumea obiectuală, creată cu ajutorul mijloacelor tehnicii industriale, urmând obiectivele sintezei criteriilor estetice şi funcţionalităţii.

Una din direcţiile de propagare ale artelor arhitectonice este designul vestimentar care, propriu-zis, este produsul a ceea ce numim "moda". Moda este, într-un fel sau altul, imaginea cumulativă a societăţii, care reflectă aspectul social-politic al acesteia, caracterul dezvoltării forţelor de producere, evenimente importante, schimbări culturale sau ştiinţifice; în fine, - psihologia şi deprinderile individului. Formată pe podium, moda, de cele mai dese ori, parcurge anumite transformări de conformare la cerinţele producţiei industriale pentru a fi lansată în producţie şi propusă consumatorilor în masă.

Designerul care creează noi forme vestimentare activează şi în calitate de artist plastic, rolul căruia este să descopere esteticul şi ca constructor-tehnolog, capabil să realizeze ideea în practică, şi ca psiholog care conformează conţinutul formei vestimentare cu caracterul individului.

Colecţia de modele realizată de absolventa Moşneaga Olga (gr.DIC-981) în cadrul proiectului de diplomă (conducător l.s.Buga Violeta)

Aşadar, pregătirea profesională a designerului în vestimentaţie include câteva cicluri de instruire: pe de o parte, viitorul proiectant artistic trebuie să posede excelent cunoştinţe şi deprinderi formate la disciplinele de artă (desenul, coloristica şi colorimetria, compoziţia costumului, modelarea formelor vestimentare, stilistica etc.); pe de altă parte - să însuşească obiectele de pregătire tehnico-inginerească, cum ar fi tehnologia confecţiilor, proiectarea constructivă a îmbrăcămintei, studiul materialelor etc. Pe lângă acestea, designerul trebuie să posede informaţii privind schimbările evolutive ale societăţii, artelor şi modei.

Acestea sunt criteriile care au determinat direcţia şi programul de instruire a tinerilor ce îşi fac studiile la profilul "Design", opţiunea "Design industrial în confecţii", efectuat în cadrul Facultăţii Industria uşoară a Universităţii Tehnice a Moldovei.

În acest an ne-am bucurat de promovarea cu succes a primei promoţii-2003: primele cinci absolvente (grupa DIC-981) a şcolii de design vestimentar, bazele căreia se fundamentează sub efortul cadrelor didactice de la catedra Bazele Designului şi Creaţiei Tehnice a Facultăţii Industria Uşoară. Or, diploma cu calificativul Inginer licenţiat în Design industrial în confecţii oferă absolventului posibilitatea de a activa în domeniile: design vestimentar, designul încălţămintei şi articolelor de marochinărie, stilistică, proiectarea constructivă a confecţiilor, tehnologia confecţiilor, marketing şi management industrial.

În condiţiile actuale, când tehnologiile moderne condiţionează în cea mai mare măsură conţinutul existenţei noastre, designul vestimentar evoluează în stilul hi-teck, plasând în prim plan raţionalitatea, necesităţile naturale ale omului şi crearea unui "spaţiu nou", care să permită conformarea cu tehnologiile avansate şi dezvoltarea liberă a individului. Însă cît de funcţional ar fi designul, el - designerul, în orice condiţii de evoluţie a societăţii umane va rămâne mai întâi de toate creator.

E. Musteaţă, l.s.,
Ctedra BDC

Nr.8 (56)
Septembrie, 2003