| |
Albumul "Universitatea Tehnică a Moldovei - promoţia anului 2003"
E al doilea "Album - promoţie" în istoria universităţii. O carte monumentală, s-ar putea spune, pentru că e vorba de o ediţie sărbătorească, pe hârtie velină, ce va sta în casă "la oglindă" spre amintire ani şi ani. O carte monumentală, pentru că e paginată în fotografii color - 1576 la număr, pentru absolvenţii celor nouă facultăţi ale UTM şi alte sute de fotografii ale unor personalităţi marcante - foşti absolvenţi ai UTM - rectorului şi ale prorectorilor UTM, ale preşedinţilor comisiilor de licenţă, decanilor, prodecanilor, profesorilor, inginerilor UTM.
124 de pagini, format "A-4" - toate pline cu fotografii tip vinietă, pe un fundal specific facultăţii şi specialităţii. S-a depus o muncă enormă, organizatorică şi tehnică, s-a fotografiat cu aparate digitale şi s-a lucrat numai în forme electronice. Dar… finis coronat opus - sfârşitul încununează opera. S-a reuşit, într-adevăr o operă.
Putem aplauda deci frumoasa iniţiativă a rectoratului de a făuri asemenea impresionante plăsmuiri fotografice, care înveşnicesc amintirea despre universitate, despre noi toţi cei de azi.
Dacă avem "Album - 2002", "Album - 2003", înseamnă că începe o tradiţie? Tradiţie se va numi la al 10-lea, 20-lea, 50-lea… "Album"!
Să fim sănătoşi, vom ajunge, căci primii doi paşi sunt făcuţi cu toată încrederea.
Cor. "Mes. Univ."
|
Nr.7(55) Iunie 2003
|