|
INGINER, DAR ŞI FILOLOG
Aceasta este posibil la UTM, FCIM, specialitatea "Informatica şi limbi
moderne aplicate". Studenţii de aici învaţă atât limbile moderne (engleza
şi franceza), cât şi disciplinele inginereşti. Deşi la UTM se pune
accentul pe francofonie, totuşi limba engleză este studiată la un nivel
destul de înalt, graţie profesoarei de limba engleză, Maria Anischevici,
pe care eu personal o consider cea mai bună profesoară de limba engleză.
Şi totuşi, studenţii care învaţă aici engleza ca limbă de bază îi
invidiază puţin pe cei de la Filiera Francofonă, pentru că aceştia din
urmă au posibilitatea de a vizita Franţa şi pentru că li se acordă mai
multă atenţie din partea autorităţilor. Eu însă cred că viitorul ne
aparţine nouă. Noi nu ne limităm doar la acumularea de cunoştinţe ce ni se
oferă în cadrul universităţii. Unii studenţi învaţă şi o a doua
specialitate, alţii - şi o limbă străină în afară de programa de studii
(germana, italiana, spaniola sau chiar ebraica). Mulţi dintre colegii mei
sînt deja angajaţi în serviciu, alţii o vor face imediat după ce vor primi
diploma de inginer.
Deşi ne-am dori să avem mai multe laboratoare de calculatoare şi toate să
fie conectate la Internet, totuşi studenţii de la specialitatea noastră au
destule performanţe în lingvistica computaţională, inteligenţa artificială
şi alte domenii care ţin de noile tehnologii, iar abordarea sistemică ne
ajută la soluţionarea problemelor cu care ne confruntăm, asigurîndu-ne un
viitor reuşit.
Diana MAŞCAUŢAN,
studentă FCIM, gr. ILMA-981
|
Nr.3(51)
Martie 2003 |