Centru de excelenţă  paneuropean

pentru studiul materialelor multifuncţionale

 

         Peste 30 de instituţii de cercetare-dezvoltare din 13 ţări ale Europei au înaintat în Comisia Europeană proiectul de creare a Centrului de excelenţă pentru studiul materialelor semiconductoare multifuncţionale. Proiectul aparţine domeniului prioritar „Nanotehnologii, materiale multifuncţionale şi noi procese de producţie” din Programul Cadru-6 de cercetare-dezvoltare al UE.

         În afară de colecivele de cercetători din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Finlanda etc., în consorţiu intră trei colective din Europa de Est (Bulgaria, Lituania şi Republica Moldova). Precum ne-a informat dl Ion Tighineanu, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, Republica Moldova este reprezentată de Laboratorul Interdepartamental „Structuri semiconductoare de dimensiuni reduse”, ce aparţine Universităţii Tehnice şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei. E de menţionat că majoritatea colectivelor din consorţiu se află în strânsă colaborare pe parcursul a mai multor ani, publicând în comun peste 70 de lucrări în reviste internaţionale de prestigiu, reuşind să obţină în colaborare peste 10 granturi de la diverse fundaţii şi structuri financiare din Europa. În consorţiu se practică deja mobilitatea studenţilor şi doctoranzilor. Pe parcursul ultimilor ani, spre exemplu, în Laboratorul „Structuri semiconductoare de dimensiuni reduse” au efectuat stagii de 2-3 luni studenţi şi doctoranzi din Germania şi Italia. Activitatea consorţiului este orientată spre elaborări de materiale nanostructurate şi nanocompoziţi pentru aplicaţii fotonice, optoelectronice şi pentru aplicaţii în bioinginerie. În această ordine de idei, este firesc faptul că la acest consorţiu au aderat şi unităţi industriale interesate de realizări practice.

 

                             Leo Leon

 

   
Nr.3(51) 
Martie 2003