Cu prilejul ocaziei

(monolog)

Este bine să publicăm în “Mesager Universitar” şi asemenea texte, precum este “Cu prilejul ocaziei”, de scriitorul-satiric E. Bivol, pentru ca cititorii – studenţi, doctoranzi, profesori, să-şi dea seama cu mai multă luciditate cât e de neplăcut să vorbeşti stâlcit, fără o minimă cultură. Totodată, cititorii vor înţelege că indirect asemenea “mostre de vorbire” se referă şi la ei în sensul că sunt obligaţi de bunul simţ, de dorinţa progresului intelectual să fie mai atenţi la felul cum vorbesc, cum se exprimă ei înşişi, să caute a-şi cultiva mereu limba, vorbirea proprie.

***

Sunt o doamnă bine. Nu demult m-am transformat la oraş, aşa că sunt aproape foarte bine. Nu mai ai cum să mă cufunzi cu una cu două de la ţară. În prealabil şi pe timpuri nu ştiam ce-i mersi, plezir sau gudbai. Acum e altă gâscă şi altă mâncărime de peşte.

Eu trăiesc aproape de oficiul poştal, care-i foarte vizavi de magazinul mobilier. Poţi să spui că locuiesc alături de blocul în care trăiesc. Să nu-mi uit parola. De la magazinul mobilier mi-am cumpărat un covor piersic. Aia a fo’ prima mea procuratură. Nu ştiu dacă a-ţi remorcat, că n-am nevoie să mă laud, dar cunosc limba la perfecţie.

Mulţi mă cointeresează de ce nu locuiesc la ţară? Da pe mine asta nu mă amenajează. La oraş poţi viziona un film sau un teatru intersectant, poţi servi o cafenea, poţi discuta cu un om intransigent.

Precist că vă interesează ce funcţionez la etapa contemporană de azi. Dar eu cred că nu importă, nici nu exportă. De mică vroiam de balerină, iar când am trecut strestul, nu mi-au ajuns două baluri. Mama speră să mă fac medic de chirurg, dar ea nu ştia că eu n-o să pot suporta scalpertul şi narcozia.

Aşa că mi-am ales ceva foarte fain şi m-am dus la manechiură. Stai toată ziua şi le provoci satisfacţie la damele şi femeile de elitră. Le vopseşti unghiile de la măni şi de la picioare, încât iese de la tine ca nişte doamne estimabile.

Şi apoi şi bărbaţii de la oraş sunt mai culturali şi mai educaţi superior faţă de alţii.

Cât despre bădăranii din provincie şi mai ales de la ţară, n-am ce să vă recunosc, dar îmi vine să-i sinucid pe toţi ca unul.

Nu, ce să vă mai povestesc? În genere şi în de obşte, socot că sunt de părerea  că-i o’kei! Mai în scurt – non problem.

Cât pe ce să uit – încă o excepţie. La ţară insistă o lipsă totală de incultură. Par eczampîl – nici n-ai cu cine schimba o vorbă în limba ta natală. Mă refer la limba latină – cea mai frumoasă limbă dintre toate limbile noastre naţionale.

A ascultat monologul:

Efim BIVOL

“Făclia”, 28 august 1999