Dimitrie Cantemir – promotor al culturii româneşti

La 25 februarie a.c., în sala de lectură a bibliotecii FTMIA, a avut loc manifestarea culturală “Dimitrie Cantemir – promotor al culturii româneşti”, prilejuită de aniversarea a 330 de ani de la naştere şi 280 de ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului D. Cantemir. Anume aceste două mari aniversări au servit drept imbold pentru UNESCO pentru a declara anul 2003 – Anul Dimitrie Cantemir.

În cadrul acestei manifestări am avut invitaţi pe dnii Pavel Balmuş, Vasile Malaneţchi, ambii scriitori, critici literari şi cercetători ştiinţifici, care cu lux de amănunte au vorbit despre viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir.

Un interes deosebit l-au prezentat şi comunicările studentelor Irina Surăţel, TPFL-001, şi Natalia Romanov, TPFL-991, care au vorbit despre Dimitrie Cantemir sub diferite aspecte. Este îmbucurător faptul că studenţii noştri sunt interesaţi de personalităţi marcante ale neamului, de tradiţii, obiceiuri etc.

Felul în care au fost realizate comunicările vorbeşte despre setea de a cunoaşte, de a şti cât mai mult despre istoria noastră.

Exprimăm mulţumiri celor care ne-au sprijinit moral şi material în organizarea manifestării, şi anume dlui decan Grigore Musteaţă, dlui prodecan Iurie Subotin şi directorului bibliotecii, dnei Maria Ciobanu.

Diana DABIJA,

şefa bibliotecii de facultate

   
Nr.5(53) 
Aprilie 2003