|
Conferinţa ştiinţifică interuniversitară „Ştiinţele în franceză”
În cadrul Zilelor Francofoniei la UTM, a avut loc
Conferinţa ştiinţifică studenţească interuniversitară „Ştiinţele în
franceză”, organizată de Catedra Limbi Moderne, cu sprijinul Alianţei
Franceze din Moldova.
Au fost prezentate 60 de comunicări ale studenţilor de la
diverse instituţii de învăţământ superior şi licee din Moldova, cum ar fi:
Universitatea de Stat din Bălţi, UTM, USM, ASEM, ULIM, Universitatea
Agrară, Universitatea de Stat din Cahul, Liceul „Mihai Eminescu”, Liceul
„Gaudeamus”.
Juriul, format din reprezentanţi ai Alianţei Franceze din
Moldova şi profesori de la Catedra Limbi Moderne a UTM, a apreciat
lucrările prezentate, în funcţie de actualitatea subiectului, calitatea
prezentării lor în limba franceză şi veridicitatea răspunsurilor la
întrebările auditoriului.
Locul întâi i-a fost acordat studentei UTM,
anul V, FTMIA, D. Paladi, care a prezentat comunicările
„L’alimentation et son influence sur le psychique” şi „Le zinc en ration
et l’infection HIV”, premiul fiind o excursie în Franţa. Locul al doilea
i-a fost decernat studentului anului V, FIMM, Dan Munteanu ( „Problèmes
actuels dans l’écologie des transports”),
iar locul III – studentului USM, anul III, I. Rotaru („Le 11
septembre et la sécurité collective”).
Comunicările prezentate la conferinţă
urmează să fie publicate cu sprijinul Alianţei Franceze.
Angela TUDOSE, Departamentul
Cooperări Internaţionale, UTM
|
Nr.6(54)
Mai 2003 |