Luna septembrie marchează nu doar începutul unui nou an universitar, ci și continuarea parteneriatelor valoroase care contribuie la dezvoltarea învățământului tehnic-ingineresc. O delegație a ANCPI – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară din România a vizitat în aceste zile Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), consolidând prieteniile profesionale construite de-a lungul a peste două decenii.
Scopul vizitei a fost aprofundarea colaborării în domenii comune precum Geodezia, Cadastrul și Datele Spațiale, oferind oportunități pentru discuții constructive despre consolidarea legăturilor dintre mediul academic moldovenesc și cel social-economic din România. Alături de cadrele didactice ale facultății, printre care și doamna decan, conf. univ., dr. ing. Livia Nistor-LOPATENCO, inginerii geodezi și cadastrali din ambele țări au împărtășit experiențe valoroase, subliniind importanța inovării continue în educație și tehnologie.
Discuțiile au fost deschise de doamna decan Livia NISTOR-LOPATENCO și domnul Laurențiu Alexandru BLAGA, directorul general al ANCPI, ambii ingineri geodezi. Aceștia au subliniat necesitatea unei colaborări strânse între mediul academic din Republica Moldova și cel social-economic din România, în special în ceea ce privește pregătirea tinerelor generații de ingineri geodezi și cadastrali.
Domnul Lilian MINDOV, șef Direcție Cadastru Bunurilor Imobile din cadrul Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, alături de conf. univ., dr. Efim ZUBCO și as. univ., drd. Dumitru BOTNARU, au împărtășit cu delegația din România bunele practici derulate de-a lungul colaborării dintre AGCC și UTM (inclusiv cu fosta UASM). Delegația română a inclus personalități de renume, între care Alexandru FEȘTILĂ, director general-adjunct; Rusalin MUREȘAN, director, Direcția Înregistrare Sistematică; Constantin ENE, șef Serviciu Sisteme Informaționale Geografice; Victor GRIGORESCU, director-adjunct, Centrul Național de Cartografie; Andreea MIRIȚĂ, șef Serviciu Managementul Proiectelor; precum și reprezentanți ai Uniunii Geodezilor din România (UGR), precum președintele Mircea AFRASINEI și vicepreședinții Aliona GRĂDINARU și Cosmin DRAGOMIR.
Pentru Aliona GRĂDINARU, absolventă FCGC-UTM, actualmente vicepreședintă UGR, revenirea la Alma Mater după mai bine de două decenii a fost o escapadă emoționantă. D-sa a remarcat transformările semnificative prin care a trecut facultatea, comparând condițiile de studiu din anii ’90 cu facilitățile moderne din prezent – spații tehnologizate, luminoase, menite să formeze ingineri de top.
În cadrul vizitei s-a evidențiat că inginerii geodezi și cadastrali formați în Republica Moldova sunt foarte bine pregătiți, dovedindu-se capabili să facă față provocărilor profesionale atât în țară, cât și peste hotare, inclusiv în România, în pofida diferențelor legislative.
Pe lângă consolidarea parteneriatelor existente, vizita a deschis noi oportunități pentru studenți. Trei dintre aceștia vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la Săptămâna Geodeziei Românești din octombrie 2024, unde își vor putea prezenta publicațiile științifice și să facă schimb de idei cu specialiști de top din domeniu.
Privind spre viitor, FCGC își reafirmă misiunea de a forma ingineri capabili să modeleze lumea de mâine. Oaspeții au acceptat cu drag invitația doamnei decane a FCGC la Simpozionul Internațional ConsGeoCad 2024, organizat în luna noiembrie, oferind astfel o nouă platformă de colaborare și inovare. Această vizită a consolidat relațiile profesionale dintre instituțiile de pe ambele maluri ale Prutului și a adus un plus de valoare procesului educațional, contribuind la formarea viitoarelor generații de specialiști în domeniul geodeziei și cadastrului.