Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

UTM & UNISTRA: un parteneriat ce deschide uși spre excelența internațională

Colaborarea de durată dintre Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea din Strasbourg (UNISTRA), Franța, reprezintă un exemplu elocvent al internaționalizării în educație. Acest parteneriat activ promovează schimbul de experiență științifică și didactică între profesorii și cercetătorii celor două instituții, contribuind la dezvoltarea competențelor lingvistice și profesionale ale studenților și cadrelor didactice. De asemenea, colaborarea continuă deschide noi oportunități academice, care consolidează legăturile între cele două universități  și oferă studenților o pregătire valoroasă într-un context internațional.

Unul dintre principalii promotori ai acestei colaborări fructuoase este profesorul Jean Claude MILLION, un bun prieten al UTM și un susținător neobosit al francofoniei. Datorită inițiativelor sale, parteneriatul a fost extins prin intermediul proiectului Erasmus+ MIC (Mobilitate Internațională de Credite) pentru perioada 2023-2026.

1 6

De curând, în intervalul 16-20 septembrie 2024, UTM a găzduit o delegație de profesori francezi, în cadrul unei mobilități academice facilitate de proiectul Erasmus+ MIC. Profesorul  Jean-Claude MILLION, expert în antreprenoriat și management, a fost însoțit de trei profesori de la IUT Louis Pasteur: Christophe MARCIC, specialist în chimie analitică și chimia mediului; Michaël MORIN, expert în inginerie electrică, și Amandine MATHIEU, conferențiar în economie și management. Domniile lor au adus o vastă experiență academică, oferind prelegeri, lecții interactive și sesiuni de laborator studenților de la facultățile Inginerie Economică și Business (FIEB),  Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC), Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), Tehnologia Alimentelor (FTA) etc.

Această colaborare activă dintre UTM și UNISTRA, coordonată de dr., conf. univ. Nina PUȚUNTEAN, șefa Serviciului Relații Internaționale, UTM, contribuie la consolidarea relațiilor academice, oferind și o platformă pentru schimburi culturale valoroase. Proiectul Erasmus+ MIC este un pilon central în strategia de internaționalizare a UTM, contribuind la dezvoltarea unei comunități academice dinamice, pregătite să facă față provocărilor unei lumi globalizate.

Prin parteneriate precum acesta, UTM își reafirmă poziția de lider în educația tehnică din Republica Moldova, oferind studenților oportunitatea de a-și construi un viitor strălucit pe plan internațional.

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI