Vizita delegației UTM la Washington State University: o punte spre noi orizonturi de colaborare în educație și cercetare

În perioada 17 – 20 aprilie 2024, o delegație reprezentativă a Universității Tehnice a Moldovei a efectuat o vizită de lucru la Washington State University (WSU), SUA. Organizată în cadrul proiectului „Exchange Speaker Program TUM-NCSU with the participation of other universities”, vizita a avut ca scop consolidarea parteneriatelor și explorarea oportunităților de colaborare  în domeniul educației și cercetării.

Delegația UTM, condusă de domnul rector, dr. hab., prof. univ. Viorel BOSTAN, a fost alcătuită din reprezentanți ai diverselor domenii de expertiză, precum și din profesori și cercetători de marcă – conf. univ., dr. Vladislav REȘITCA, prim-prorector pentru Studii; conf. univ., dr. Dinu ȚURCANU, prorector pentru Digitalizare; dr. Daniela POJAR, prorector pentru Finanțe și Relații Internaționale, co-director al Programului „Exchange Speaker Program TUM-NCSU with the participation of other universities”; Larisa NECULA, Departamentul Oenologie și Chimie, Facultatea Tehnologia Alimentelor, șef Laborator Vinificație, expert în vinificație primară și secundară, somelier autorizat, membru al Oficiului Național al Viei și Vinului; dr. Eugenia BOAGHI, Departamentul Alimentație și Nutriție, Facultatea Tehnologia Alimentelor, expert în știința alimentației și nutriției, specializat în tehnologia alimentară și tehnologia produselor de patiserie, cu accent pe dezvoltarea de noi produse cu valoare adăugată, folosind fructe cu coajă lemnoasă și plante locale mai puțin utilizate.

a 6

Împreună cu partenerii de la WSU, reprezentanții UTM au explorat o gamă largă de oportunități de colaborare, inclusiv: schimb de studenți și cadre didactice; dezvoltarea de programe de studii comune; proiecte de cercetare colaborative; diseminarea de bune practici în domeniul educației și cercetării.

Prima zi a vizitei a fost marcată de întâlnirea cu dr., prof. Paul WHITNEY, vicedirector al Colegiului de Arte și Științe, Departamentul Psihologie, WSU (WSU College of Arts and Sciences, Department of Psychology). Rectorul Viorel BOSTAN a prezentat realizările remarcabile ale UTM și a evidențiat domeniile potențiale pentru colaborarea viitoare. Acest dialog a deschis perspectiva unor viitoare parteneriate academice, care să sprijine dezvoltarea continuă a învățământului superior tehnic ingineresc din Republica Moldova.

b 8

A doua zi a adus o incursiune fascinantă în lumea vinului, în podgoria Albert Ravenholt Research & Teaching Vineyard din campusul WSU Tri-Cities. Rolul de ghid și l-a asumat dr., prof. Bhaskar BONDADA, WSU Wine Science Center (Centrul de Știință a Vinului), care a explicat cum se cultivă vița-de-vie în această podgorie didactică. În iunie 2007 aici au fost plantate peste 200 de soiuri de struguri. Un sfert de hectar are cca 30 de soiuri de viță-de-vie pentru trei varietăți de vin roșu (Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah) și alte trei varietăți de vin alb (Chardonnay, Gewürtztraminer, Riesling). Acestea au fost plantate în 12 rânduri, fiecare având o lungime de aproximativ 30 de metri.

Washington este al doilea cel mai mare producător de vinuri premium și cel mai mare producător de struguri pentru sucuri din SUA, generând peste 4,8 miliarde de dolari anual. Pentru a contribui la dezvoltarea celor 850 de crame, celor 50.000 de hectare de struguri pentru vin și celor 24.000 de hectare de struguri pentru sucuri din acest stat, WSU colaborează cu industria vinului și a strugurilor pentru a dezvolta și îmbunătăți un program de cercetare, extindere și educație de clasă mondială. Centrul de Știință a Vinului oferă profesioniștilor în viticultură și enologie know-how tehnic pentru a răspunde nevoilor industriei. Această unitate cu suprafața de 40.000 m.p. include o cramă didactico-științifică de ultimă generație, laboratoare de cercetare, săli de ședințe pentru reprezentanți din industrie, studenți și cercetători din întreaga lume. WSU Wine Science Center, împreună cu campusul WSU Pullman și Centrul de Cercetare și Extensie pentru Agricultura Irigată (IAREC) din Prosser, oferă oportunități practice pentru persoanele interesate să obțină diplome și certificate profesionale în cultivarea strugurilor și producția de vinuri.

c 1

Un punct culminant al vizitei a fost turul podgoriei Roza, unde dr. Markus KELLER, profesor de viticultură, a prezentat sistemele automate de atenuare a stresului termic dezvoltate la IAREC. Această demonstrație fascinantă a evidențiat modul în care Inteligența Artificială, senzorii și tehnologiile de ultimă generație pot transforma irigarea, răcirea și creșterea viței-de-vie. Eforturile cercetătorilor WSU de a automatiza complet acest proces au deschis noi perspective pentru viitorul vinificației.

Vizita s-a încheiat apoteotic la L’Ecole N° 41, o cramă artizanală de familie din Walla Walla Valley, fondată în 1983. Aici, delegația a degustat vinuri de o calitate excepțională, apreciind măiestria și pasiunea producătorilor. L’Ecole 41, recunoscută de 17 ori de revista Wine & Spirits Magazine ca fiind una dintre cele mai bune 100 crame ale anului, a servit ca sursă de inspirație pentru delegația UTM, care își propune să promoveze excelența în educația vinicolă și să contribuie la creșterea industriei vinului din Moldova.

Vizita la WSU a deschis noi orizonturi de colaborare în vederea dezvoltării educației și cercetării. Schimbul de bune practici și experiență va contribui semnificativ la modernizarea UTM și la propulsarea spre noi culmi a învățământului tehnic ingineresc din Republica Moldova.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI