Evaluarea și planificarea proiectului UniClaD: dezvoltarea clusterelor agroindustriale prin potențialul universităților

Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit, pe 11 aprilie 2024, ședința anuală a Consorțiului Proiectului Erasmus+ „UniClaD”. Finanțat de Uniunea Europeană și coordonat de Universitatea de Științe Aplicative din Lituania, proiectul are ca scop valorificarea potențialului universităților în stimularea clusterelor agroindustriale, prin crearea de centre inovatoare dedicate succesului acestor clustere.

Consorțiul proiectului „Dezvoltarea potențialului universităților ca parte integrantă a clusterelor agroindustriale. Crearea centrelor inovatoare ca precondiții pentru dezvoltarea și funcționarea cu succes a clusterelor agroindustriale” – „Enhancing Capacity of Universities to Initiate and to Participate in Clusters Development on Innovation and Sustainability Principles” (UniClaD), reunește șase parteneri din Uniunea Europeană și alți trei din Republica Moldova, Ucraina și Azerbaidjan. Partenerii din Republica Moldova sunt: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Universitatea de Stat din Comrat (USC), SRL Fabrica „Oloi Pak” și SRL „Terafix”.

Inaugurând lucrările ședinței, doamna Daniela POJAR, prorector UTM pentru Finanțe și Relații Internaționale, a subliniat impactul semnificativ al proiectului UniClaD asupra dezvoltării clusterelor agroindustriale și a potențialului universitar în acest domeniu, menționând că această realizare se datorează eforturilor comune ale echipei de implementare a proiectului, în frunte cu coordonatorul instituțional – dr. hab., prof. univ. Larisa CAISÎN. A urmat o prezentare a rezultatelor proiectului și a situației financiare, realizată de către coordonatoarea proiectului, Vytaute GIEDRAITIENE, de la Universitatea de Științe Aplicative, Lituania.

Participanții la ședință au prezentat progresul înregistrat în cadrul pachetelor de lucru ale proiectului. Printre rezultatele obținute se numără: elaborarea de manuale (Klaus WAGNER, Austria și Olga ISHCHENKO, Ucraina), planificarea mobilităților academice (Sfephanie MAIRHOFER, Austria), crearea centrelor de expertiză și lansarea proiectelor pilot (Istvan KOMLOSI, Ungaria și Leticia CHICO-SANTAMART, Spania). De asemenea, au fost discutate strategii de diseminare a rezultatelor proiectului (Noureddin DRIOUECH, Italia) și au fost stabilite acțiuni concrete pentru a asigura sustenabilitatea proiectului. Un aspect deosebit îl constituie crearea Centrului de expertiză în domeniul biotehnologii în avicultură, precum și lansarea unui curs nou pentru masteranzi și doctoranzi în domeniul securității alimentare.

Demarat în ianuarie 2020 și programat să se încheie în noiembrie 2024, proiectul UniClaD are ca obiectiv principal dezvoltarea capacităților universităților de a contribui la clusterizarea agroindustrială și crearea unui mediu favorabil integrării inovațiilor în producția agroindustrială.

Universitatea Tehnică a Moldovei are un rol esențial în cadrul consorțiului UniClaD, prin organizarea de evenimente consultative, elaborarea unor module speciale pentru studenți și profesori, dezvoltarea de centre de expertiză și diseminarea rezultatelor proiectului.

UTM este un pilon important al acestei inițiative de mare anvergură, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării sectorului agroindustrial din Republica Moldova.

  

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI