Arina CARAUȘ, studentă la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei (UTM), a reușit o performanță remarcabilă: a fost selectată printre cei 14 tineri din Europa (și unica din Republica Moldova) pentru a participa la programul de schimb academic MIRAI, lansat de Guvernul Japoniei.
MIRAI, care în limba japoneză înseamnă „viitor”, este acronimul pentru Mutual understanding, Intellectual Relations and Academic exchange Initiative (înțelegere reciprocă, relații intelectuale și inițiative de schimb academic). Programul își propune să creeze baze solide pentru relațiile viitoare dintre Europa și Japonia, având ca obiective promovarea încrederii reciproce, o înțelegere mai profundă a culturii japoneze și atragerea atenției asupra țării prin mijloace de comunicare moderne.
Pe parcursul săptămânii petrecute în Japonia, Arina a avut ocazia să participe la o serie de vizite memorabile, explorând inovații și cercetări de vârf în diverse domenii.

Printre cele mai captivante se numără vizita la JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency) și UNOOSA (United Nations Office for Outer Space Affairs), instituții cu care Universitatea Tehnică a Moldovei a colaborat pentru proiectul TUMnanoSAT, primul satelit artificial al Republicii Moldova.
La Institutul de Tehnologie Shibaura, a fost impresionată de prelegerile și cercetările savantei Midori Sugaya, care a prezentat Hartă Emoțională – o metodă revoluționară de estimare a emoțiilor la persoanele cu demență.
La Panasonic Corporation TOKYO participanții la program au putut descoperi cele mai noi inovații și tehnologii, cum ar fi roboți autonomi, acumulatoare de ultima generație, orașe inteligente etc.
O destinație deosebită a fost și Centrul Riken pentru Știința Creierului, condus de savanta Aya Ishida, unde se realizează cercetări avansate cu privire la creierul uman și procesele neurologice pentru înțelegerea tulburărilor care afectează procesul de dezvoltare, precum autismul.
O experiență de neuitat a fost vizita la Centrul CYBERDYNE, care propune o nouă paradigmă în domeniul ciberneticii, cu aplicații în medicină, asistență socială și multe altele.


Pe lângă componenta științifică, programul a inclus și aspecte culturale, cum ar fi vizitarea Muzeului de Istorie al Prefecturii Ibaraki, oferind participanților ocazia de a descoperi cultura japoneză, istoria și tradițiile regiunii.
Participarea la programul MIRAI a reprezentat pentru Arina un pas important în dezvoltarea personală și profesională. A avut șansa să își dezvolte abilitățile de comunicare interculturală, să își îmbogățească rețeaua de contacte internaționale și să afle despre cultura și tradițiile japoneze. Această experiență va rămâne o sursă de inspirație și motivație pentru viitorul său academic și profesional.



