Aliniată la standardele internaționale atât în pregătirea clinică a studenților veterinari, cât și în calitatea actului medical, UTM își consolidează poziția de top în rândul instituțiilor superioare de învățământ.
A trecut puțin peste jumătate de an de la inaugurarea Centrului Medical Veterinar al Facultății Medicină Veterinară din cadrul UTM, timp în care și-a confirmat capacitatea de a oferi cel mai înalt standard de îngrijire disponibil în medicina veterinară.
Dotat cu săli de intervenție și de proceduri, un laborator de analize cu echipamente și utilaje performante, viitorii medici veterinari, îndrumați de profesorii lor consacrați, au înregistrat progrese semnificative, înscriind în palmaresul activităților un număr impresionant de misiuni finalizate:
– intervenție chirurgicală, în cazul diagnosticării cu poliodonție la cățeluș;
– acțiuni de imunizare a necuvântătoarelor;
– intervenții chirurgicale în cazul diferitelor boli;
– asistență veterinară, etc.
Mai nou, Centru Veterinar Universitar al Facultății Medicină Veterinară din cadrul UTM a primit actele permisive pentru a pune la dispoziție servicii de diagnostic radiologic de înaltă calitate pentru:
– diagnosticul luxațiilor și fracturilor;
– evaluarea dimensiunilor unor organe (ex. inima s.a.);
– identificarea acumulărilor de lichide în cavități;
– detectarea prezenței de corpuri străine;
– hernii diafragmatice, etc.
Utilajele moderne disponibile în cadrul Centrului permit efectuarea tuturor testelor şi cercetărilor necesare pentru diagnosticarea şi tratarea multiplelor patologii la animale. Astfel, Centrul Medical Veterinar Universitar UTM oferă o gamă largă de servicii, precum:
– Consultații și consultanță în domeniu;
– Deparazitări, Vaccinări, Microcipare;
– Laborator analize veterinare;
– Ecografie, Radiologie;
– Chirurgie, Stomatologie, Ortopedie;
– Anestezie inhalatorie și Terapie intensivă;
– Internare (Staționar).

Aici studenții, sub egida profesorilor, pot să examineze animalele, să le trateze, să le facă intervenții chirurgicale cu echipamente de ultimă generație, având în utilizare aparate de laborator/diagnostic pentru biochimia sângelui, analiza generală a sângelui, analiza urinei, ultrasonografie.
Centrul Medical Veterinar Universitar UTM este deschis pentru toate necuvântătoarele. Locația: str. Mircești 52, Facultatea Medicină Veterinară, UTM.
Vă informăm că programările se fac la nr. de tel. 069624180 sau pe emailul: [email protected]
Puteți lua legătura cu noi și pe rețelele de socializare. Ne găsiți pe pagina de facebook: Centrul Medical Veterinar Universitar.
Fiți cu ochii pe noi, follow and like la pagină, ca să fiți mereu la curent cu activitățile noastre, informându-vă constat cu privire modul în care am putea să vă fim de ajutor.😉
Vă așteptăm cu drag! Mereu suntem la datorie!
Centrul Medical Veterinar Universitar a fost creat în cadrul unui proiect adaptat, prevăzut în cadrul fostei Universități Agrare de Stat din Moldova, acoperirea costurilor de 1 milion de lei fiind posibilă din fondurile proprii ale Universității Tehnice a Moldovei și datorită finanțării compensatorii din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al RM.





