Vizita ministrului Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, și a directoarei proiectului Tehnologiile Viitorului, Doina NISTOR, la blocul Mircești al Colegiului UTM

Oaspeți mari, astăzi, în vizită la noul bloc de studii al Colegiului Universității Tehnice a Moldovei din campusul Mircești (56/1), aflat în plin proces de renovare. Ministrul Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, și directoarea proiectului „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Doina NISTOR, au dorit să se convingă la fața locului la ce etapă se află lucrările și dacă renovarea noilor spații fac față ritmului accelerat al admiterilor din ultimii doi ani la această instituție.

Întâmpinați cordial de către rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, prorectorul pentru Digitalizare, dr. Dinu ȚURCANU, și directorul Colegiului UTM, Radu MELNIC, oficialii au apreciat amploarea lucrărilor și au subliniat că Colegiul UTM a primit 80 de calculatoare moderne oferite de USAID, și urmează să primească 4 televizoare, 10 proiectoare și mobilier modern pentru dotarea a două laboratoare ale Colegiului UTM.

Acest suport esențial din partea USAID vine ca un răspuns la creșterea semnificativă a numărului de elevi nou înmatriculați la Colegiul UTM, o creștere cu 400% anul trecut – un record absolut în istoria admiterilor, creșterea acestui indicator fiind menținută și în anul curent, înregistrând 407 de elevi nou înmatriculați față de 337 anul trecut.

dsc 1329

Un factor esențial în această creștere spectaculoasă a fost noul director al Colegiului, Radu MELNIC, un specialist remarcabil, care a coordonat cu succes procesul de admitere. Dinamismul admiterilor a fost susținut plenar de către rectorul Viorel BOSTAN, care a alocat un nou sediu Colegiului în campusul Mircești, demonstrând astfel angajamentul UTM pentru dezvoltarea infrastructurii universitare.

Directorul Colegiului, Radu MELNIC, a subliniat că noua locație din campusul UTM Mircești aduce Colegiul mai aproape de Universitate. De asemenea, specialitățile oferite de Colegiul UTM se aliniază direct cu programele de studii ale Universității Tehnice a Moldovei din cadrul a patru facultăți – FCIM, FIMIT, FTA, FET, consolidând legătura dintre cele două instituții. Este vorba de „Calculatoare”, „Administrarea aplicațiilor web”, „Rețele de calculatoare”, „Programare și analiza produselor program”, „Tehnologii și rețele de telecomunicații”, „Diagnosticarea tehnică a transportului auto”, „Tehnologia alimentației publice”, „Traficul auto” – specialități moderne, în pas cu noile tendințe, ceea ce, de bună seamă, necesită și o locație pe potrivă.

Vizita oficialilor a oferit o oportunitate unică de a evidenția noile provocări și oportunități pe care le aduce renovarea acestui bloc modern. De asemenea, rectorul Viorel BOSTAN a mulțumit doamnei directoare a Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Doina NISTOR, pentru sprijinul acordat în procesul de renovare și dotare.

Astfel, Colegiul UTM se transformă într-o veritabilă forjărie de pregătire a viitorilor studenți ai Universității, beneficiind de sprijinul continuu al administrației UTM și al USAID. Această vizită a marcat un pas semnificativ în evoluția și dezvoltarea Colegiului UTM și a legăturilor sale cu Universitatea Tehnică a Moldovei.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI