Campanie de scriere a proiectelor și consultații cu experții europeni pentru aplicarea la Programul Orizont Europa

Într-un efort continuu de a sprijini și consolida cooperarea dintre Uniunea Europeană și Moldova în domeniul cercetării și inovării, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, în colaborare cu Comisia Europeană, anunță desfășurarea următoarelor sesiuni de scriere a proiectelor și oferirea consultanței de către experții Europeni. Aceste sesiuni sunt destinate cercetătorilor și inovatorilor din sectorul public și privat, oferindu-le asistență specializată în pregătirea aplicațiilor pentru Programul „Orizont Europa”.

Experții vor furniza suport pentru dezvoltarea propunerilor de proiecte concrete. Antreprenorii, inovatorii, tinerii cercetători (inclusiv candidații la doctorat) și cercetătorii cu experiență sunt încurajați să participe, beneficiind de o platformă exclusivă de instruire și colaborare.

În plus, va fi oferită o sesiune de formare pentru Punctele Naționale de Contact (NCP) ale Programului „Orizont Europa”, având ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite părților naționale interesate în accesarea Programului „Orizont Europa”.

Toate aceste sesiuni de instruire vor avea loc în perioada1317 noiembrie 2023,în Chișinău, conform detaliilor specificate în formularul de înregistrare.

Apel pentru Înregistrare:

Cercetătorii, inovatorii și Punctele Naționale de Contact din Moldova sunt invitați să completeze formularul de înregistrare disponibil la adresa https://proposalwritingcampmoldova.service-facility.eu/ până la data de 20 octombrie 2023.

 Confirmarea privind selectarea pentru participarea la eveniment va fi transmisă la e-mail persoanelor înregistrate. Numărul de locuri este limitat.

La selectarea participanților de către experți prioritatea se va acorda persoanelor care vor propune idei concrete pentru a fi transformare în propuneri de proiecte și vor completa detaliat formularul de înregistrare.

Limba de lucru a tuturor sesiunilor este limba Engleză.

Mai multe detalii – https://ancd.gov.md/ro/content/campanie-de-scriere-proiectelor-%C8%99i-consulta%C8%9Bii-cu-exper%C8%9Bii-europeni-pentru-aplicarea-la-0

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI