Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

UTM-TUIAȘI: Prima promoție de masteranzi cu dublă diplomă în domeniul evaluării și administrării imobiliare

Universitatea Tehnică a Moldovei a lansat, pe 29 mai 2023, prima promoție a programului de master „Evaluare și administrare imobiliară” cu diplomă dublă din cadrul Facultății Construcții, Geodezie și Cadastru, acesta fiind rezultatul de rezonanță al organizării studiilor în baza cooperării internaționale dintre Universitatea Tehnică a Moldovei, Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, România, Departamentul Beton, Materiale, Tehnologie și Management.

Absolvenții programului și-au susținut cu succes tezele de master în fața Comisiei de examinare prezidată de șeful Direcției Expertiză, Evaluare și Comerț Internațional a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Iurie BADÎR – doctor în economie, evaluator certificat al bunurilor imobile și obiectelor de proprietate intelectuală. Deosebit de mândri de rezultatul efortului depus, studenții-absolvenți au declarat că datorează acest succes deopotrivă și coordonatorilor tezele de master: dr. hab. Svetlana ALBU, dr. Tatiana SANDUȚĂ, dr. hab. Olga BUZU, dr. Ion ALBU.

Este un moment semnificativ atât pentru instituțiile academice implicate, cât și pentru absolvenții programului, demonstrând importanța colaborării internaționale în dezvoltarea educației și a expertizei în domeniul evaluării și administrării imobiliare. Este și o perspectivă de anvergură pentru viitoare generații de studenți interesați să urmeze acest program de masterat și să beneficieze de o experiență academică internațională și de oportunități profesionale într-un domeniu în continuă dezvoltare.

Inițiativa dezvoltării programul de masterat cu dublă diplomă în evaluare și administrare imobiliară între UTM-TUIAȘI și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași este un exemplu de cooperare și schimb de cunoștințe între două instituții academice de renume din Republica Moldova și România, consolidând legăturile dintre cele două țări în domeniul evaluării și administrării imobiliare. .

Oportunitatea obținerii dublei diplome FCGC-UTM & FCI-TUIAȘI a fost deschisă în septembrie 2021, când profesorii Departamentului Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului din cadrul Facultății Construcții, Geodezie și Cadastru a Universității Tehnice a Moldovei au convenit cu reprezentanții Facultății Construcții și Instalații a Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași în vederea instruirii mixte a studenților de la ciclul I „Inginerie și management în construcții” și ciclul II „Evaluare și administrare imobiliară”, înmatricularea la opțiunile respective demarând din anul universitar 2022-2023.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI