UTM lansează trei ghiduri în securitatea alimentară și nutrițională

2023 debutează cu vești super bune! Echipa condusă de către conf. univ., dr. Rodica SIMINIUC ne bucură cu trei ghiduri în domeniul Securitatea Alimentară și Nutrițională, proaspăt ieșite de sub tipar în cadrul Programului de Stat nr. 20.80009.5107.10.

Primul dintre acestea este un GHID PENTRU ADOLESCENȚI (FETE), adresat fetițelor cu vârsta între 9 și 18 ani, în special celor aflate în perioadă de pubertate. Ghidul cuprinde aspecte de educație nutrițională, rația alimentară echilibrată și sănătoasă pentru vârsta respectivă. Într-o formă ușor asimilabilă sunt prezentate noțiunile de bază privind compoziția chimică a produselor alimentare, problemele corelate cu alimentația nesănătoasă, precum și recomandările privind nutriția și regimurile de viață sănătoase. O atenție deosebită este acordată influenței modului de viață, și anume somnului și activității fizice asupra regimului de alimentație și stării de sănătate.

Cel de-al doilea este un GHID NUTRIȚIONAL PENTRU ADOLESCENȚI (BĂIEȚI), care cuprinde informații utile și relevante despre alimentația băieților în pubertate, noțiunile de bază a unei alimentații sănătoase și echilibrate. Sunt prezentate recomandări privind alegerea corectă a alimentelor, calitatea acestora precum și cantitățile necesare pentru un echilibru energetic și nutritiv.

Seria respectivă cuprinde și ghidul ALIMENTAȚIA ȘI SINDROMUL PREMENSTRUAL – un suport practic, adresat fetelor și femeilor de vârstă reproductivă. Te va ajuta să conștientizezi mai bine modificările fizice și emoționale prin care treci pe durata ciclului menstrual, să înțelegi care este impactul nutriției asupra sindromului premenstrual și să optezi pentru o alimentație corectă și sănătoasă. Astfel, vei preveni sau diminua, în mod firesc, neplăcerile și disconfortul cu care te confrunți în fiecare lună și te vei simți mai activă și mai vitală.

Sincere mulțumiri echipei consolidate a proiectului – Dinu ȚURCANU (membru al proiectului și coautor al ghidurilor respective), Vladislav REȘITCA, Aurica CHIRSANOVA, Alina BOIȘTEAN, Eugenia BOAGHI, Tatiana CAPCANARI, Violina POPOVICI, ghidați fiind de conducătorul Programului de Stat nr. 20.80009.5107.10 – Rodica SIMINIUC!

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI