FUA-UTM: lecții de Ingineria mediului pe Coridorul 16, drumul G105 R3 – Costești – Țipala – G106

Care sunt etapele de evaluare a impactului de mediu și cum se efectuează monitorizarea pe teren în cadrul proiectelor de infrastructură rutieră? Pentru predarea și, respectiv, însușirea temeinică, de către studenți a temei respective la disciplina „Ingineria mediului”, lect. univ. Ludmila VÂRLAN a organizat pentru discipolii săi de la specialitatea „Căi ferate, drumuri și poduri”, anul II,  Facultatea Urbanism și Arhitectură, Universitatea Tehnică a Moldovei o vizită de studiu pe Coridorul 16, drumul G105 R3 – Costești – Țipala – G106.

La fața locului, studenții au putut constata că lucrările de îmbunătățire a Coridorului respectiv sunt executate pe 4 sectoare de drum și traversează localitățile Pojăreni, Costești, Zâmbreni, Horești și Țipala din raionul Ialoveni.

Viitorii specialiști în domeniu au fost familiarizați cu etapele prin care trece un proiect de execuție privind problemele de mediu și sociale – de la elaborare și implementare până și finalizarea unui proiect de drum.

De asemenea, expertul de mediu din cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale finanțat de Banca Mondială, Veaceslav VLADICESCU, le-a adus la cunoștință cele mai importante aspecte de mediu, care necesită o atenție specială pe șantier: evitarea poluării, măsuri de diminuare a riscurilor, prevenirea accidentelor, obținerea autorizațiilor de mediu, măsuri de redresare etc.

În context, doamna lect. univ. Ludmila VÎRLAN a exprimat sincere mulțumiri ÎS „Administrația de Start a Drumurilor” pentru conlucrare și susținerea mediului academic, oferindu-le studenților, prin vizitele în teritoriu, oportunitatea de a implementa pe teren informația studiată în auditoriu.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI