Ambasadorul Republicii Kazahstan în R. Moldova, în vizită la UTM

Astăzi, 10.08.2022, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, s-a întâlnit cu primul Ambasador al Regiunii Asiei Mijlocii în Republica Moldova – Excelența Sa domnul Almat AIDARBEKOV, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova.

În viziunea unui parteneriat cu Republica Kazahstan s-a avansat ideea unei colaborări conturate pe posibilitatea conlucrării cu universitățile din Republica Kazahstan, înmatriculării cetățenilor din Republica Kazahstan pentru a urma programele de studii la toate cele trei cicluri de studii în Republica Moldova, precum și efectuării schimbului de experiență și a transferului de bune practici în domeniul educației și cercetării, cu posibilitatea organizării, în viitor, a unor evenimentelor comune de ambele părți.

La ședința de astăzi au participat Daniela POJAR, prorector responsabil pentru probleme financiare și relații internaționale și Cristina EFREMOV, șef Serviciul Relații Internaționale.

Discuțiile cu Excelența Sa, domnul Almat AIDARBEKOV, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova, au vizat explorarea oportunităților actuale de stabilire a unor relații de colaborare în plan larg și diversificat, cu dezvoltarea schimbului de informații științifice, tehnice și de experiență atât a studenților, cât și a personalului didactic.

Domnul rector al UTM, Viorel BOSTAN, și-a exprimat deschiderea pentru colaborarea și dezvoltarea capacităților instituționale, apreciind drept incontestabil schimbul de cunoștințe și de experiență între cele două țări.

Reziliența, prosperitatea și cooperarea cu Republica Kazahstan vor aduce un suport important în sprijinirea UTM la dezvoltarea durabilă, în procesul educațional și de cercetare, în beneficiul viitorului parteneriat între cele două țări.

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

MENIU