Provocările și oportunitățile unei cariere de cercetare științifică abordate la webinarul organizat în cadrul proiectului „NCE-2022-2023”

La 16 iunie 2022 a avut loc webinarul „Provocările și oportunitățile unei cariere de cercetare științifică”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Noaptea Cercetătorilor Europeni” (GA 10106078), finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului Horizon Europe. Proiectul se realizează de consorțiul compus din Universitatea Tehnică a Moldovei (coordonator), Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația Obștească InfoGroup. De menționat, că proiectul în cauză este primul din cadrul Programului Horizon Europe, care este coordonat de o instituție din Republica Moldova.

La webinar au participat peste 55 de cercetători științifici, cadre didactice și personalul de conducere din instituțiile de învățământ superior și general, bibliotecari ș.a. Participanții la eveniment au fost salutați de dl Viorel Bostan, dr. hab., prof. univ, Rector al UTM, dl Ion Tighineanu, dr. hab., prof. univ., acad., Președinte al AȘM, dna Valentina Prițcan, dr., conf. univ., prorector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, dl Igor Cojocaru, administrator al AO InfoGroup.

Din experiența personală în cariera științifică, în special pe cea de peste hotare, au împărtășit invitații webinarului, reveniți în Republica Moldova: Mihail Todiraș, dr. hab. în științe medicale, prof. univ. și cercetător științific principal la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae testemițanu”, profesor vizitator la Centrul Max Delbrück din Germania; Vasile Tronciu, dr. hab. în științe fizico-matematice, prof. univ., prorector pentru cercetare și doctorat, Universitatea Tehnică a Moldovei, beneficiar al burselor JSPS (Japonia), Alexander Humboldt (Germania), precum și cei care au decis să activeze peste hotare, cum este cazul Inei Chirilă, dr. în istorie, responsabil bibliotecă de la Arhivele Naționale Iași, România.

În luările sale de cuvânt vorbitorii au venit cu informații detaliate privind oportunitățile oferite în câteva domenii: medicină, științe exacte și istorie, răspunzând la câteva întrebări formulate de organizatorii webinarului, subliniind „ingredientele unei cariere științifice de success” și explicând ce i-a motivat să aleagă o carieră în domeniul cercetării științifice și de ce au ales un domeniul anume de cercetare; programele la care au aplicat pentru stagiu de cercetare/mobilitate peste hotare; importanța colaborării cercetătorilor cu mediul educațional / de afaceri / factorii de decizie etc. Ne-a bucurat faptul că raportorii webinarului au venit și cu exemple mai dificile, dar și de succes în activitatea de cercetare științifică.

Discursurile au fost urmate de sesiunea întrebări-răspunsuri, astfel participanții au avut posibilitatea să afle mai multe informații privind experiența de mobilitate științifică a vorbitorilor.

Este bine de luat aminte și câteva top-recomandări venite din partea vorbitorilor la webinar pentru cei care aleg o carieră în cercetare:

  • Pe durata anilor de studenție să viziteze cât mai multe laboratoare, să participe în mai multe grupuri științifice, pentru ca pe propria experiență să facă alegerea;
  • Să aleagă domeniul de cercetare și conducătorul științific de la care va putea învăța cu mare grijă;
  • Să studieze bine trendurile din domeniu, ceea ce va fi important în viitor (medicina personalizată, medicina moleculară, intelegența artificială, tehnologii inovative etc.);
  • Să transmită dosarele de aplicare în adresa mai multor programe / organizații interesate în asemenea cercetări;
  • Să identifice un partener în străinătate, mai ales pentru cercetările fundamentale, pentru colaborare cu mediul de afaceri, educațional etc.;
  • Să iasă din zona de confort pentru a căuta, a răspunde provocărilor timpului și exigențelor actuale.

În Republica Moldova evenimentul „Noaptea Cercetătorilor” se organizează anual începând cu 2013. Pentru prima dată, edițiile din 2022 și 2023 vor fi extinse geografic pentru a integra și orașul Bălți prin Universitatea de Stat „Alecu Russo”.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

MENIU