LA MULȚI ANI pentru profesorul octogenar Viorel TROFIM!

Astăzi îi spunem un cordial LA MULTI ANI octogenarului Viorel TROFIM, prof. univ., dr. hab. în cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică!

A făcut legământ cu Universitatea Tehnică a Moldovei pe 4 septembrie 1965 și de atunci, timp de 57 de ani, își continuă cu fidelitate parcursul profesional impresionant, avansând de la funcția de laborant, asistent la catedra Electronica Industrială, conferențiar la catedra Microelectronică și Dispozitive cu Semiconductori până la profesor universitar, doctor habilitat în științe tehnice în cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală.

A depus eforturi considerabile la organizarea cercetărilor științifice în laboratorul de microelectronică și înzestrarea acestuia cu tehnică modernă, în cadrul căruia a elaborat dispozitive noi pe baza heterojoncțiunilor GaAs-AlxGa1-xAs – fotoreceptori de coordonată, implementate în producție la NPO „Sapfir”, Moscova, la comanda uzinei „Arsenal” din Kiev; elemente solare cu randamentul de 12%, implementate în producție la NPO „Kvant”, Moscova și instalate pe nava cosmică MIR-4; elemente solare peliculare cu randament înalt; lasere efective cu heterojoncțiuni, implementate în producție la NPO „Polius”, Moscova.

În anii 1988-1992 s-a dedicat elaborării tehnologiei de confecționare a bateriilor solare pe baza deșeurilor de Si-monocristalin, tehnologie implementată la uzina „Mezon”, fiind produse în serie ≈10000 baterii solare cu tensiunea de lucru 9V, puterea 0,5W, destinate alimentării aparatelor radio portative. În 1993, tehnologia elementelor solare cu diametrul 100 mm a fost implementată în producere la uzina „Microelectronică” din București, fiind confecționată o baterie solară cu tensiunea de lucru 24V și puterea de 1kW, destinată alimentării cu energie electrică a stațiilor telefonice la munte.

Rezultatele investigațiilor sale au fost reflectate în peste 280 publicații, 30 de brevete de invenție, 20 dări de seamă pe proiecte de cercetare și 10 lucrări metodice. Cartea „Оптоэлектронные преобразователи излучения на основе гетеропереходов GaAs-AlxGa1-xAs” (coautor В.А. Чумак) a stat la baza cercetărilor în laboratorul de optoelectronică.

Se afirmă în calitate de conducător științific în cadrul a peste 20 de proiecte, derulate prin hotărâri de guvern și ale comisiei militar-industriale a ex-URSS. Sub îndrumarea sa au fost susținute 5 teze de doctor în științe (la trei dintre care conducător științific prin cooperare a fost laureatul Premiului Nobel, Jores Alferov) și doi doctori habilitați.

Mândri de performanțele cu care ne încântați de-a lungul timpului, încercăm să ne inspirăm și noi din pasiunea, forța și spiritul dvs. novator extraordinar. La acest popas aniversar vă transmitem, domnule profesor Viorel TROFIM, sentimentele și gândurile noastre de apreciere, alături de mulțumirile pentru modelul de muncă și de viață pe care îl cultivați cu migală la Universitatea Tehnică a Moldovei! LA MULȚI ANI!

[av_gallery ids=’99980′ style=’big_thumb lightbox_gallery’ preview_size=’2048×2048′ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ img_scrset=” html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-qtxnu2′ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

[av_gallery ids=’99988,99989,99990,99991,99992,99993′ style=’big_thumb’ preview_size=’2048×2048′ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’2048×2048′ columns=’6′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ img_scrset=” html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-p5kb3e’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

MENIU