125 de reprezentanți ai mediului academic universitar (cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi) și practicienii în studiul alunecărilor de teren, inundațiilor, seismologiei, geodeziei, tehnologiilor geo-informaționale au participat astăzi, 10 decembrie, la trainingul științific „Generarea, exploatarea și publicarea datelor geospațiale pentru managementul dezastrelor naturale”, organizat online, pe platforma MS TEAMS în cadrul proiectului „Integrated Networks for Hazard Risk Management (HAZARM)”, Programul Operațional Comun România – Republica Moldova/Joint Operational Programme Romania – Republic of Moldova, Prioritate 4.2 – Suport pentru activități comune de prevenire a dezastrelor naturale și create de om, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență – 2014-2020/ Priority 4.2–Support to joint activities for the prevention of natural and man-made disasters as well as joint action during emergency situations – 2014-2020.
Trainingul a întrunit parteneri HAZARM de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, România – lider de proiect, Universitatea Tehnică a Moldovei – beneficiar nr.1; Institutul de Geologie și Seismologie – beneficiar nr.2.
Însoțiți de profesorii UTM din echipa HAZARM, cercetători științifici seniori: Livia NISTOR-LOPATENCO, manager de proiect HAZARM de la UTM; Sergiu BEJAN, Vasile GRAMA, Ana VLASENCO, Vitalii MUTAF, Valeriu LUNGU; cercetători științifici juniori Ion CREŢU, Alexandru PANTAZ, Evghenii CUTIA, Vadim ŢURCAN, TABACARU Alexandru, inginer SIG, și coordonatorul științific Ion RUSU, Vitalie DILAN, lect. univ., Facultatea de Geografie, Universitatea de Stat din Tirapsol (cu sediul la Chisinau), doctorand UTM, la training au participat și numeroși studenți ai programelor de studii de licență „Construcții industriale și civile”, anii III-IV, „Inginerie geodezică și cadastru”, anii I-IV, „Inginerie antiincendii și protecție civilă”, anul IV – Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru, și „Planificare urbana și regională”, anul II, „Căi ferate, drumuri și poduri”, anul II – Facultatea Urbanism și Arhitectură. În calitatea lor de viitori specialiști în managementul și prevenirea dezastrelor naturale, studenții celor două facultăți sunt parte integrantă și grupul-țintă al proiectului.
Având ca obiectiv general reducerea decalajului dintre România și Republica Moldova în sfera planificării acțiunilor în cazul situațiilor de urgență precum și în abordarea strategică a dezastrelor naturale, prin crearea unei rețele transfrontaliere de management a hazardelor la granița de Est a Uniunii Europene, participanții la training au abordat probleme privind utilizarea datelor geospațiale pentru monitorizare; Infrastructura SPERO pentru gestiunea dezastrelor; Date satelitare de observare a Pământului libere și deschise. Provocări și soluții posibile; planul de lucru pentru 2020-2022 al GEO – Organizaţie interguvernamentală pentru o utilizare eficientă a mijloacelor de monitorizare a planetei, aprobat în cadrul celei de-a XVI-a sesiuni plenare a GEO, care a avut loc la Canberra, Australia, precum și alte subiecte importante la temă.
În finalul trainingului, conf. univ., dr. ing. Livia NISTOR-LOPATENCO, decan FCGC-UTM, a mulțumit participanților la eveniment pentru susținere și implicare și a propus audienței să vină pe parcurs cu noi propuneri de proiecte transfrontaliere, dar si ERASMUS+KA2 (Acțiunea a II-a, Consolidarea capacităților), dat fiind că apelurile de propuneri au fost deja deschise.
[av_gallery ids=’98391,98392,98393,98394,98395,98396,98397,98398,98399,98400,98401,98402,98403,98404,98405,98406,98407,98408,98409,98410,98411,98412,98413,98414′ style=’big_thumb’ preview_size=’2048×2048′ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’2048×2048′ columns=’12’ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ img_scrset=” html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-pfon5i’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]




