Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

CFC-UTM: acorduri de colaborare cu autoritățile publice Basarabeasca și Leova

Direcția Formare Continuă a Universității Tehnice a Moldovei (CFC-UTM) a semnat, cu susținerea Agenției de Dezvoltare Regională Sud, acorduri-memorandumuri de colaborare cu Consiliul Raional Basarabeasca și Consiliul Raional Leova.

Astfel, CFC-UTM stabilește un parteneriat durabil cu noii săi parteneri – autoritățile publice raionale Basarabeasca și Leova – în vederea cooperării și realizării unui eficient schimb de informații pentru dezvoltarea profesională a specialiștilor – manageri energetici de nivelul I și II din cadrul subdiviziunilor responsabile de gestionarea clădirilor publice din subordinea autorităților publice din cele două raioane.

Un accent important se va pune pe instruirea specialiștilor în vederea planificării și asigurării unui proces durabil de întreținere a fondului construit/renovat cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare și a contribuțiilor locale. Totodată, se va proceda la elaborarea în comun a unor proiecte relevante domeniului de eficiență energetică și gestionare eficientă a clădirilor publice.

Un suport semnificativ în scopul asigurării sustenabilității proiectelor în domeniul eficienței energetice îl va constitui atât pregătirea cadrelor calificate în domeniu, cât și consultarea în elaborarea planurilor de durabilitate și a proiectelor privind eficiența energetică și gestionarea eficientă a clădirilor publice, organizarea unor acțiuni comunie de promovare a surselor de energie regenerabilă și de prevenire și atenuare a schimbărilor climatice nefaste.

[av_gallery ids=’92895,92896,92897,92898,92899′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-rrmn7g’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI