- UTM - https://utm.md -

PEARSON VUE: un motiv în plus să alegi UTM!

Universitatea Tehnică a Moldovei este parte a uneia dintre cele mai importante rețele de centre de testare din întreaga lume: PEARSON VUE (Virtual University Enterprises). Aici poți accesa peste 300 de examene certificate. Și nu doar în domeniul IT, ci și în cel financiar, medical, militar etc. Cei mai importanți furnizori din domeniul IT care aleg să-și certifice clienții prin intermediul Pearson VUE sunt: Oracle, Cisco, Microsoft, Zend, Juniper, Adobe, ComptiA etc.

„Știm cât de importantă este dezvoltarea personală și cât de mult poate influența cariera o certificare internațională, mai ales pentru studenții UTM. Am făcut demersurile necesare pentru a le oferi tuturor celor care doresc să-și demonstreze competențele la nivel național, șansa de a obține aici, în Moldova, o certificare profesională, valabilă oriunde în lume. Dacă vă doriți o carieră de succes, să vă transformați viața, să vă recalificați, să obțineți cunoștințe și competențe, certificări industriale internaționale pentru o carieră promițătoare, atunci vă așteptăm cu drag la UTM”, a declarat prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, în contextul anunțului privind colaborarea cu Pearson VUE.

Punctând avantajele certificărilor, prorectorul UTM, Dinu Țurcanu, a menționat:

„Diploma universitară are un cadru bine definit prin curricula parcursă în cei 3-5 ani de studii la facultate. Orice angajator va înţelege din „Suplimentul la diplomă” care e nivelul de pregătire teoretică pe care o posedă absolventul. Dar chiar şi în cazul diplomelor cu „10” pe linie, nivelul de pregătire al tânărului inginer, deşi este incontestabil înalt, nu reprezintă decât un fundament, un punct de lansare în formarea sa profesională. Altfel zis, angajatorul este interesat ca absolventul să se afirme cât mai curând în activitatea practică, însă din diploma universitară nu poate deduce care sunt abilităţile practice ale posesorului acesteia. Angajatorul are nevoie de ceva mai mult decât diploma universitară, de exemplu, de un act care ar certifica specializarea tânărului inginer într-un domeniu concret, iar Certificarea este criteriul obiectiv de apreciere a bagajului de cunoştinţe necesare pentru a face faţă provocărilor specifice profesiei. Spre exemplu, certificarea oferită de o organizaţie IT probează pregătirea profesională a unui specialist în domeniul IT şi constituie garanţia competenţei sale în produsele şi tehnologiile oferite de acea organizaţie. Certificările au devenit un standard în industria IT, un criteriu de evaluare care arată că posesorul deține expertiza necesară pentru a face faţă solicitărilor actuale din industria IT. Cererea pentru personalul certificat este mai mare ca niciodată. Beneficiind de certificările disponibile prin Centrul Internaţional Autorizat, Pearson VUE din cadrul UTM, puteți dovedi că dețineți abilitățile necesare pentru a vă îndeplini atribuțiile de la locul de muncă mult mai eficient. La nivel global, certificarea este recunoscută ca standard pentru excelență în domeniile IT, financiar, management, marketing, validează experiența în generarea de soluții și demonstrează prezența competențelor actualizate la noile standarde și tehnologii.”

Dragă candidat la studii, PEARSON VUE este, cu certitudine, un motiv întemeiat să alegi UTM! Depune dosarul de Admitere până în 30 iulie!

 

(Visited 87 times, 1 visits today)