Licenţa-2021. FEIE. O nouă promoție în specialitatea „Termoenergetica”

Departamentul Energetică din cadrul Facultății Energetică şi Inginerie Electrică a lansat o nouă promoție de absolvenți în specialitatea Termoenergetica, care şi-au susținut cu succes tezele de licență în regim online, prin intermediul platformei Office 365 – Microsoft Teams.

Tezele de licenţă ale actualei promoții au abordat principalele probleme cu care se confruntă sectorul energetic al Republicii Moldova, axându-se atât pe aspectele tehnice, cât și pe cele economice și de mediu. Printre măsurile propuse pot fi enumerate: reabilitarea şi modernizarea sectorului energetic la nivel național și local, promovarea surselor regenerabile de energie, promovarea eficienței energetice și protecția mediului.

Comisia pentru Examenul de Licență în următoarea componență: Nicolae GLINGEAN, specialist în energetică – președinte; conf. univ., dr. Viorica HLUSOV – vicepreședinte; lect. univ., dr. Corina GUŢU-CHETRUȘCA, lect. univ. Larisa TCACI și lect. univ. Dumitru BRAGA, a dat o înaltă apreciere lucrărilor prezentate, menționând în special efortul și rezultatele următorilor studenți-absolvenți:

  1. Vladislav DICUSARI – „Reabilitarea clădirilor publice și a sistemelor de alimentare cu căldură din s. Onițcani, r-l Criuleni, cu valorificarea surselor de energie regenerabilă”; coordonator: lect. univ. Larisa TCACI;
  2. Răzvan RĂZLOVAN – „Alimentarea cu energie a unui cartier utilizând trigenerarea și stocarea energiei”; coordonator: lect. univ. Dumitru BRAGA;
  3. Tudor VĂRĂNIŢĂ – „Utilizarea surselor regenerabile de energie pentru alimentarea cu energie a satului Mingir, raionul Hâncești”; coordonator :lect. univ. Dumitru BRAGA.

La finele examenului, absolvenții au fost felicitați de către șefa Departamentului Energetică, FEIE, conf. univ., dr. Viorica HLUSOV, care i-a îndemnat să să nu se oprească la cunoștințele obținute, să studieze continuu, tinzând mereu spre noi culmi în ascensiunea lor profesională.  

(Visited 83 times, 1 visits today)