Apel COVID-19.2: AUF lansează un nou apel cu un fond de 1 milion de euro

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), fidelă valorilor sale de solidaritate și partajare, a lansat un al doilea apel COVID­-19 destinat echipelor de tineri cercetători coordonând proiecte în sprijinul țărilor din Sud.  

În 2020, lansarea primului apel internațional la proiecte în vederea susținerii, în cadrul instituțiilor sale membre, a inițiativelor studenților, elevilor ingineri și a tinerilor cercetători în legătură cu pandemia s-a dovedit a fi un real succes și a determinat Agenția să își dubleze subvenția inițială pentru a debloca în final mai mult de un milion de euro pentru finanțarea a 92 de proiecte provenind din 87 de instituții membre din 44 de țări.  

Diversitatea și calitatea proiectelor reținute au dovedit agilitatea și creativitatea studenților și tinerilor cercetători pentru a răspunde într-o manieră inovatoare și rapidă numeroaselor provocări cu care se confruntă societățile noastre.  

Din păcate, un an mai târziu, pandemia continuă să se manifeste în forță. Caracterul său endemic influențează  în mod durabil nu doar sistemele de sănătate, ci și ecosistemele noastre și în mod deosebit, sistemele de educație. În plus, criza sanitară a amplificat fenomenele psiho-sociale, ale căror efecte nu pot fi încă măsurate. 

Apelul la proiecte COVID-19.2 își propune să interogheze mecanismele de adaptare care favorizează reziliența indivizilor și a colectivităților ; acesta va avea ca obiectiv principal valorizarea implicării universităților membre AUF în dezvoltarea de soluții cu un impact tehnologic și/sau social în vederea înfruntării dificultăților provocate de prelungirea pandemiei de COVID-19, dar și totodată de a identifica inițiative inovatoare și adaptate ecosistemului pentru a susține societățile afectate de consecințele unei crize sanitare de lungă durată. 

Tipologia proiectelor eligibile este extinsă cu scopul de a finanța cercetări, acțiuni, anchete și/sau studii consacrate analizei consecințelor crizei sanitare și care propun soluții inovatoare atât în domeniul sănătății, științelor și tehnologiilor, cât și în cel al științelor umane, economice și sociale. 

Apelul la proiecte COVID-19.2 se adresează cu prioritate echipelor de tineri cercetători coordonând proiecte în sprijinul țărilor din Sud, precum și consorțiilor propunând proiecte cu impact național, regional sau internațional. Implicarea Ministerelor este încurajată și valorizată.  

Beneficiarii vizați de acest nou apel sunt :  

  • Beneficiari finali : structuri educaționale, structuri de sănătate, structuri care îngrijesc persoane bolnave, vulnerabile sau izolate, structuri luptând împotriva violențelor sau discriminărilor legate de gen, handicap sau apartenența la medii marginalizate. 
  • Beneficiarii direcți ai finanțării : instituțiile de învățământ superior membre ale AUF în beneficiul studenților, asociațiilor sau cluburilor studențești, elevilor ingineri, tinerilor cercetători, laboratoarelor sau centrelor de cercetare încadrând tineri cercetători, animatori de Fablab-uri sau incubatoare. 

 Link spre apelul la proiecte COVID-19.2 :  Apel internațional la proiecte AUF COVID-19 / 2 – AUF 

 

(Visited 29 times, 1 visits today)