La 22 aprilie 2021 a avut loc Conferința științifică „Parada proiectelor STEM”, organizată online de IP IÎ „Excelsis” în cadrul STEM Discovery Compaign 2021, organizată de Punctul Național de Contact Scientix în Moldova, ambasador oficial al căruia este dna Olga JURAVSCHI, profesoara de matematică la instituția de învățământ „Excelsis”.
La eveniment elevii școlii au prezentat proiectele elaborate cu aplicarea principiilor STEM, care le-a solicitat implicare asumată, abnegație, spirit analitic și practic.
Dna Rodica Cujba, reprezentant al Punctului Național de Contact Scientix în Republica Moldova (UTM), a participat la eveniment prin prezentarea obiectivelor și oportunităților oferite de proiectul Scientix, activităților planificate de UTM în calitate de Punct Național de Contact Scientix.
IP IÎ „Excelsis” și Punctul Național de Contact Scientix în Moldova (UTM) au convenit să continue colaborarea în scopul aducerii schimbărilor calitative de concept și de lucru în didactica științelor exacte.









