Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova (ODIMM) își propun dezvoltarea unui parteneriat în vederea susținerii și aprofundării cunoștințelor pe segmentul tehnologiilor informaționale, securității cibernetice, creșterii productivității și competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) în scopul asigurării unui nivel înalt de calificare al absolvenților Universității prin integrarea procesului de studii și a experienței instituțiilor guvernamentale.
Domeniile prioritare ale parteneriatului dintre cele două instituții au fost stipulate într-un Acord de colaborare, semnat de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, și directorul general ODIMM, Iulia COSTIN.
„Prin semnarea acordului de colaborare între ODIMM şi UTM am pus bazele unui parteneriat important între sectorul educațional și business. Colaborarea dintre instituțiile noastre va contribui la creșterea culturii antreprenoriale, a nivelului de digitalizare, transferului tehnologic, know how-ului și, nu în ultimul rând, a competitivității IMM-urilor”, a subliniat Iulia COSTIN, director general ODIMM.
Viorel BOSTAN, rectorul UTM a menţionat că cele 2 instituții se completează reciproc.
„UTM se axează pe instruirea studenților, a tinerilor specialiști care, ulterior, își vor valorifica cunoștințele în sectorul IMM. Prin acest parteneriat ne propunem să contribuim la acordarea asistenței metodologice și organizatorice în realizarea acțiunilor necesare pentru dezvoltarea infrastructurii mediului de afaceri autohton. Împreună vom reuși să obținem rezultate palpabile”, a declarat Viorel BOSTAN.
Părțile au convenit să facă schimb de informații, să participe în proiecte comune și să organizeze evenimente în domeniul TIC, securității cibernetice, administrării și menținerii sistemelor informaționale, să dezvolte clustere și I-hub-uri. Totodată, va fi oferit, în limita legală, accesul studenților la procesele de implementare a inovaţiilor tehnologice și la sistemul de asigurare a calității din cadrul ODIMM.
Ceremonia de semnare a acordului a fost urmată de o vizită a reprezentanților ODIMM în centrele și laboratoarele de studii și cercetări ale Universității din campusul academic Râșcani (Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică și Facultatea Tehnologia Alimentelor), apreciind vastele posibilități tehnice și de studii, care ar putea fi valorificate în beneficiul IMM.
[av_gallery ids=’87073,87074,87083,87075,87076,87077,87078,87079,87080,87082,87081′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’12’ imagelink=’lightbox’ link_dest=” lightbox_text=’caption’ lazyload=’avia_lazyload’ html_lazy_loading=’disabled’ alb_description=” id=” custom_class=” template_class=” av_uid=’av-meb2lb’ sc_version=’1.0′ admin_preview_bg=”]




