Diplomă de Onoare a AȘM, pentru dr. Rodica SIMINIUC

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei a emis o hotărâre cu privire la conferirea Diplomei de Onoare dnei Rodica SIMINIUC, doctor în științe tehnice, conferențiar universitar, șef Direcție Doctorat și Postdoctorat în cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

Această înaltă dovadă a recunoașterii și aprecierii meritelor în dezvoltarea științei, confirmată de către președintele AȘM, academician Ion TIGHINEANU, și secretarul științific general, doctor habilitat Liliana CONDRATICOVA, se conferă pentru rezultate relevante în activitatea de cercetare științifică pe plan național și internațional, în cazul dat fiind prilejuită și de Ziua Internațională a femeilor cu activități în domeniul științei, marcată de curând.

În calitatea sa de șef Direcție Doctorat și Postdoctorat în cadrul UTM, dr. Rodica SIMINIUC, consideră că cercetarea constituie o etapă primordială a activității unui specialist pasionat de știință, a cărui miză rezidă în dezvoltarea cunoașterii prin cercetare științifică originală.

Per aspera ad astra!

rodica siminiuc ASM

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI