Proiectele de inovare și transfer tehnologic finalizate în anul 2020 au fost audiate public în ședința Comisiei constituită în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, de comun acord cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

Printre cele 8 rapoarte audiate pe marginea proiectelor de transfer tehnologic (4 din domeniul tehnologiilor agricole și a produselor alimentare și 4 din domeniul micro-radioelectronicii și tehnologiilor de prelucrare a materialelor), 5 au fost realizate în colaborare sau nemijlocit de către cercetătorii din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, scrie www.așm.md.

În domeniul tehnologiilor produselor alimentare, un proiect de dezvoltare a tehnologiei de prelucrare avansată a fructelor de măceş şi altor fructe uscate pentru obținerea pudrelor cu valoare biologică sporită în scopul utilizării acestora în industria alimentară a fost implementat de compania SRL „Rose Line”, în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei (director de proiect: conf. univ., dr. Aliona GHENDOV-MOȘANU, UTM). Au fost elaborate tehnologii proprii de cultivare şi de procesare a fructelor de măceş cu conținut ridicat de vitamine, a fructelor de coacăză neagră, de aronia, de păducel şi gutui japonez. Grație colaborării cu UTM, au fost identificate posibilități de implementare a tehnologiei de fabricare a alimentelor (înghețată, iaurt) cu valoare biologică ridicată prin utilizarea pudrelor vegetale, de producere a extractelor hidrosolubile şi alcoolice din pudrele procesate, precum și a uleiului presat la rece din semințe de măceş şi cătină. „Rose Line” negociază cu întreprinderi pentru introducerea pudrelor vegetale în alimente, cu scopul substituirii aditivilor sintetici (coloranți, aromatizați, conservanți) şi pentru a diversifica sortimentul produselor finite. Sortimentul extins al mixurilor de pudre vegetale (măceş-aronia, măceş-păducel, măceș-măr, măceș-cotiledon de nucă) se comercializează cu succes atât în țară, cât și Federația Rusă, în rețele de magazine „Сезон”, Universam „Невский”, Universam „Северный” din Sankt-Petersburg, precum și în food-corturile de la Moscova.

Un alt proiect în domeniul tehnologiilor produselor alimentare a fost implementat de ARTPROECO SRL, raionul Florești, în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, prin producerea Bio a făinii și a mixurilor fără gluten din făinuri integrale îmbogățite cu pudră proteică din semințe (director de proiect: conf. univ., dr. Rodica SIMINIUC, UTM). Proiectul are o importanță deosebită, în special, pentru o categorie de pacienți cu intoleranță față de gluten şi malabsorbţie, numărul cărora se află într-o creștere continuă. A fost pusă în funcțiune o moară certificată de produse aglutenice și realizată o gamă variată de produse biologice aglutenice din semințe de struguri, dovleac, floarea soarelui, șrot de nuci etc. Făinurile fără gluten au fost valorificate prin elaborarea preparatelor culinare, produselor de patiserie și produselor de panificație fără gluten. Urmează să fie organizată comercializarea produselor elaborate, proces care se află la o fază incipientă, dar există o perspectivă largă de comercializare atât în țară, cât si peste hotare, în primul rând, în magazinele mari din România.

Compania ,,Major Auto” SRL, or. Taraclia, a implementat o mașină de ambalare în atmosferă modificată pentru condiționarea brânzei în saramură din lapte de oaie (director de proiect: conf. univ., dr. Liliana POPESCU, UTM). A fost determinată compoziția optimă a atmosferei de ambalare. S-a constatat că utilizarea atmosferei CO2 30% + N2 70% prelungește durata de valabilitate a brânzei de la 10 zile (în cazul păstrării brânzei în aer) până la 3 luni, fără a modifica caracteristicile chimice sau fizice ale brânzei în lipsa aditivilor sintetici. În perioada imediat următoare, se impune necesitatea unei analize minuțioase a pieței de desfacere, a efectului economic și asigurării cu materie primă de calitate.

În domeniul telecomunicațiilor și tehnologiilor informaționale, compania DAS Solutions a implementat un proiect de mesagerie pentru afaceri prin tehnologii RCS (servicii bogate de comunicare) (director de proiect: Calin CALANCEA). Experții au constatat că funcționalitățile de bază ale platformei realizate satisfac recomandările standardelor GSMA în domeniu. În cadrul platformei au fost create 11 mașini virtuale și instalate programele necesare pentru realizarea proiectului RCS. Din analiza proiectului, experții au apreciat că infrastructura creată și resursele disponibile permit dezvoltarea în continuare a proiectului cu elemente inovatoare, care urmează a fi finisate în următoarele faze. Proiectul a fost realizat prin colaborarea DAS Solutions cu Universitatea Tehnică a Moldovei, inclusiv prin antrenarea studenților la dezvoltarea platformei. Pe parcursul implementării proiectului au fost stabilite relații de comunicare și negocieri cu 18 potențiali clienți, cu unii dintre ei fiind încheiate contracte de prestare a serviciilor de utilizare a platformei. Experții au constatat că această activitate este la o fază incipientă și sunt necesare încă multe eforturi pentru a ajunge la o prestare largă de servicii clienților corporativi, iar pentru vânzarea platformei mai sunt necesare lucrări de automatizare și lărgire a funcționalităților platformei elaborate.

La intersecția domeniilor microelectronicii cu biomedicina, întreprinderea ELIRI a elaborat un sistem de îmbrăcăminte SMART pentru copii născuți prematur cu monitorizarea parametrilor vitali (director de proiect: conf. univ., dr. Stela BALAN, UTM). În cadrul proiectului au fost confecționate câteva modele de îmbrăcăminte cu sistem electronic integrat (senzori de temperatura, respirație și bătăi ale inimii). Funcționalitatea sistemului electronic a fost testată în condiții de laborator pe un manechin interactiv, dar și pe un copil mic. Experții au apreciat că comercializarea rezultatelor obținute este un punct slab al proiectului, deoarece nu a fost efectuată o analiză pertinentă a pieței de desfacere, iar nivelul de pregătire al îmbrăcămintei elaborate nu este suficient de avansat, deoarece nu a fost efectuată testarea în condiții clinice a rezultatelor în cadrul IMPS SCM „Gheorghe Paladi”, după cum era prevăzut în unul dintre obiectivele proiectului.

(Visited 102 times, 1 visits today)