Ziua Alegerilor Rectorului UTM

ANUNŢ!

Stimați membri ai comunității academice!!!

Conform anunţului CDSI din 03.11.2020, prin care a fost iniţiat procesul de alegere a rectorului Universităţii Tehnice a Moldovei, s-a stabilit ziua alegerilor – 10 decembrie 2020.

Conform p. 33 din Regulamentul privind modul de alegere a rectorului UTM – fiecare elector, membru al comunităţii universitare, se prezintă la vot şi se legitimează în baza buletinului de identitate valabil.

Conform link-ului (Listele electorale aprobate de CDSI la 08.12.2020) vă puteţi regăsi în listele electorale finale, aprobate de CDSI în data de 08.12.2020, precum şi arondarea Dvs la secţia de votare.

Complementar, vă aducem la cunoştinţă că în baza deciziei CDSI din 08.12.2020, având în vedere creşterea în continuu a numărului de persoane infectate cu COVID-19, precum şi alte situaţii excepţionale, s-a admis recepţionarea cererilor prin care se solicită exercitarea dreptului de vot la locul aflării (urna mobilă), însă doar în cazul în care se prezintă argumentarea şi dovada.

În acest sens, vă invităm pe data de 10 decembrie 2020, între orele 08:00-17:00, să vă prezentaţi la secţia de votare la care aţi fost arondat şi să vă exercitaţi dreptul de vot.

 

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al UTM

(Visited 654 times, 1 visits today)