STIMAŢI PROFESORI AI UNIVERSITĂȚII TEHNICE A MOLDOVEI!

Ziua Dumneavoastră profesională este o ocazie deosebită pentru a Vă adresa cele mai sincere și frumoase urări de bine și de a ne exprima profunda gratitudine pentru cunoștințele, dăruirea şi răbdarea nemărginită, devotamentul şi sacrificiul pe care le manifestați  zi de zi, roadele căreia sunt generațiile de studenți instruiți, integri, capabili să lucreze în beneficiul țării noastre.

Sunteți cei care deschideți orizonturi spre formarea profesioniștilor din diferite sectoare ale economiei naționale. În pofida tuturor greutăților, Domniile Voastre, stimați Profesori, rămâneți a fi cei mai rezistenți şi mai de încredere piloni ai UTM, dar și ai societății, deoarece întruchipați cele mai nobile valori – înțelepciunea, devotamentul, adevărul, perseverența, curajul şi indulgența.

Vă mulțumim pentru efortul dvs. și Vă dorim multă sănătate, aprecieri și realizări frumoase, putere de a continua instruirea viitoarelor generații de studenți ai UTM, bunăstare familiilor și o recompensare pe măsura dedicației profesionale.

Cu profundă recunoștință,

Comitetul Sindical al salariaților UTM

 

 

(Visited 81 times, 1 visits today)