Maxim CONOPLIN, Oleg SARGU şi Victor DAMASCHIN sunt cei trei ingineri care s-au aventurat să dezvolte un kit de conversie și să transforme unul din cele mai populare automobile cu propulsie tradițională din Moldova – Dacia Logan – într-un automobil sută la sută electric! Acest lucru a devenit posibil grație unui proiect R&D, susţinut de Universitatea Tehnică a Moldovei și realizat în cadrul FabLab-Chișinău, parte a UTM.

Având o bogată experienţă în inginerie şi industria auto, cei trei ingineri talentați și-au propus soluţii relativ simple şi practice, care să asigure viabilitatea proiectului. Au instalat pe Logan un electromotor cu puterea de 30 kW – 41 CP, substituind astfel motorul cu ardere internă, pe care l-au decuplat. Au ales o baterie tip LiFePo4, pe bază de fosfat de fier şi litiu – una din cele mai accesibile, fiabile şi durabile, cu o capacitate totală de 15 kWh şi o intensitate maximă de 400 A. Chiar dacă aceasta are un voltaj relativ mic – de 72 V, față de bateriile litiu ion folosite la electromobilele mai scumpe (respectiv şi încărcătorul pentru realimentare e de 72 V, maxim 90 A), aceasta are totuși o capacitate suficientă pentru exploatarea în ciclul urban și este mai puțin periculoasă.

Exemplarul de test Dacia Logan a susținut cu succes conversia electrică, motorul, controller-ul şi bateria fiind deja montate, toate funcţionând în regim de testare. Maşina a fost supusă unor teste pe teritorii închise, iar calculele de consum şi capacitate arată o autonomie promiţătoare: cca 120 km în regim urban. Actualmente, automobilul se află la etapa obţinerii autorizaţiilor pentru testele pe drumuri publice, după care cifrele de autonomie în viaţa reală vor deveni mai relevante, cu posibilitatea identificării şi eliminării eventualelor imperfecţiuni.

Creatorii kit-ului susțin că această combinaţie de electromotor şi baterie tip LiFePo4 este gândită pentru automobilele cu greutatea de până la 900 kg și reprezintă versiunea cu performanţă minim acceptabilă pentru Logan. Există însă posibilitatea de a opta pentru un electromotor mai puternic şi o baterie de o capacitate mai mare. Pentru o producţie la scară mică, costul kit-ului s-ar estima la cca 7000 euro, cu toate componentele şi lucrările incluse. Iar în cazul extinderii volumului de producție, acesta ar putea avea un preţ simţitor mai accesibil.

Este o variantă atractivă pentru firmele de taxi, de exemplu, sau companiile cu parcuri de maşini similare, acestea urmând să beneficieze astfel de o reducere semnificativă a costurilor de operare. Mai mult. Această conversie nu e neapărat să se implementeze pe un automobil nou, e acceptabilă şi pe un Logan cu un parcurs de câteva sute de mii de kilometri, conversia respectivă oferindu-i o a doua viaţă, ecologică, și capacitatea de a funcționa la costuri mult mai mici.

Demn de cele mai înalte aprecieri, efortul celor trei ingineri nu se oprește aici. Acest Logan electric e doar un prim pas al unui proiect grandios, care va derula în continuare în cadrul FabLab-Chișinău, parte a UTM, unul dintre cele mai mari ateliere de prototipare și producţie la scară mică din Europa de Est.

Conversie Dacia Logan în automobil 100% electric, Moldova

O echipă de moldoveni a dezvoltat un kit de conversie a Daciei Logan în electromobil. Video-ul conține momente din etapa de lucru asupra proiectului, toate detaliile și informațiile le găsiți în acest articol: https://piataauto.md/Stiri/2020/09/VIDEO-O-echipa-de-trei-moldoveni-a-dezvoltat-un-kit-ce-transforma-Dacia-Logan-intr-un-automobil-100prc-electric/

Опубликовано PiataAuto.md Воскресенье, 20 сентября 2020 г.

 

(Visited 534 times, 1 visits today)