- UTM - https://utm.md -

Bardul de la Ungheni, Victor COBZAC – septuagenar

Profesorul, pictorul, sculptorul, graficianul, poetul, fotograful Victor COBZAC a împlinit onorabila vârstă de 70 de ani. Iar dacă e să considerăm că după atingerea vârstei de 50 de ani începe numărătoarea inversă, are doar 20… LA MULȚI ANI, Maestre!

Victor Cobzac, 70 ani [1]

La 6 septembrie, într-o zi de miercuri de toamnă, pe 6 septembrie 1950, în familia Cobzac s-a născut un băiețel, dându-i-se numele de Victor, adică Biruitor. Era o perioadă grea, după război și cumplita foamete, perioada deportărilor florilor națiunii în înghețurile veșnice ale Siberiei. Perioada în care orășelul de hotar Ungheni era „eliberat” de ceferiști, în locul lor fiind aduși „zheleznodorozhniki” de nădejde din fundurile Rusiei.

Ungheni a fost orășelul copilăriei tânărului Victor, din care a pornit pe drumul întortocheat al vieții. Studiile artistice şi le începe în 1971, la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău, astăzi Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Îndrăgostit de artă, își continuă studiile la Institutul de Stat de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981), unde studiază pictura de şevalet, grafica de carte, sculptura camerală şi fotografia. Alături de Efim Tarlapan, Vali Boghean, Vasile Șoimaru ș.a., se află între cele 70 de personalități ale orașului și raionului Ungheni.

 A îmbinat în permanență activitatea de creaţie cu cea didactică. În perioada 1987-1988 a exercitat funcţia de director la Liceul „I. Vieru”. Între anii 1991 şi 1999 a fost profesor de artă plastică la Liceul Academic Român-Englez „M. Eliade” din Chişinău. Între 1998 şi 1999, a predat arta plastică, pictura, desenul şi compoziţia la Şcoala privată de Management şi Limbi Moderne din capitală. Din 2000 până în prezent este conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, punând umărul la formarea și promovarea tinerelor ingineri designeri.

A atins cele mai mari înălțimi. Este artist plastic și de peste 30 de ani membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1989). Trei ani mai târziu devine membru AIAP UNESCO, iar din 1997 și al APIA DAL-I din Moldova. În același an i se conferă Diploma de Onoare „Eureca” a Academiei Europene de Arte din Bruxelles. Este laureat a două expoziţii de concurs: „Peisaj şi natură statică” şi „Anul M. Eminescu”. De-a lungul timpului, îşi expune creaţiile în cadrul diverselor expoziţii de grup şi personale acasă şi peste hotare – la Chișinău, Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative. Este un pictor consacrat, realizând peste 300 de lucrări,  picturile sale regăsindu-se în colecții de stat și particulare din Republica Moldova, România, Germania, SUA, Italia, Rusia, Bulgaria. A ilustrat peste 30 de cărţi, între care „Lăsaţi-mă să fiu femeie”, „Pruna necoaptă”, „Poeme de pe Valea Plângerii”, „Scrisoare din Basarabia”, „M. Eliade: de la mituri şi practici magice la interes naţional şi tensiune istorică”, „M. Eliade – un mecenat al românismului”. Picturile sale apar în permanență și pe paginile săptămânalului „Literatura și Arta”.  

Creația sa a fost apreciată la cele mai înalte nivele: Diplomă la concursul „Peisaj și natură statică” (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999) etc. Colegii de breaslă se exprimă la superlativ vis-a-vis de creația Maestrului: „Este unul dintre puţinii pictori care nu doar explorează culoarea, dar care încearcă să descifreze tainele ei. Acest lucru i-a învăţat şi pe discipolii săi, în instituțiile unde a predat arta plastică” (E. Sîtnic); „Victor Cobzac face parte din generaţia pictorilor, care constituie măduva artelor plastice din R. Moldova. Este un pedagog şi un pictor foarte bun, care ţine la tradiţia artei plastice naţionale şi a celei universale” (L. Hîncu).

Este un veritabil  ambasador al Creației și a tot ceea ce se numește „Belle Art”. Arta plastică, sculptura și fotografia au fost prima lui dragoste, iar Poezia – cea dinurmă, dar poate nu ultima. Flirtul cu poezia a venit involuntar. Aşa cum singur recunoaşte, i-a fost turnată fără să-şi dea seama. „Cenaclul condus de Eugenia Bulat nu avea unde să-şi desfăşoare şedinţele şi le-am cedat propriul atelier. Astfel, cu voie şi fără, devenisem un martor a ceea ce se întâmpla acolo. Aşa am început să schiţez primele rânduri”, îşi aminteşte Maestrul. În 2011, cu ajutorul Eugeniei Bulat, publică prima carte de poezie – „Întoarcerea stelelor”, pe care o dedică părinţilor săi. Cea de-a doua, „Prologul marilor Iibiri”, este un omagiu adus Femeii. Cea din urmă carte editată poartă un titlu sintetic: „Amurgul tăcerii”.

Spune că se regăseşte deopotrivă în artă şi în poezie. „Pictura se face ziua, iar noaptea mă predispune la meditaţie şi poezie”. Astăzi e invitatul de onoare la cele mai importante concursuri de poezie din România.  

Este membru permanent al comitetului de organizare a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte”, organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei cu universități din România. În toamna anului 2006, în termeni restrânși, se punea piatra de început a acestui Simpozion, prima ediție, la care a participat activ. Ulterior, Simpozionul a cunoscut 14 ediții, astăzi suntem în pragul celei de a 15-a.

E o ființă sentimentală, trecând prin el toate bucuriile, dar și tristețile altora. Mi-amintesc cum în noaptea de după plecarea prietenului nostru, prorectorul UTM Valerian Dorogan, a scris dintr-o răsuflare un impresionant cuvânt de adio:

„Se duc profesorii… Se duc,/Să se-nfrăţească cu Pământul,

La fel ca frunzele din pomi,/ Când de pe crengi…/ Le smulge vântul.

Se duc profesorii…/  Se duc, /Ei urcă-n cer treaptă cu treaptă,

Acolo… unde Dumnezeu / La poarta Raiului /I-aşteaptă”.

Filozofia noastră țărănească spune că un om se consideră împlinit dacă în viața lui a dat suflu unui copil, a săpat o fântână, cu apa rece a căreia trecătorii își potolesc setea. Dacă a sădit un pom, la umbra căruia să se odihnească călătorul obosit. Dacă a construit un pod, peste care să se poată trece o apă. Se spune că acestea sunt întrebările puse la poarta raiului. Le are pe toate acestea. Are două frumoase sălcii – fiicele Irina și Magda, și trei duioase nepoțele: Magda, Smaranda și Ninuța. A săpat o fântână adâncă, cu apa rece a căreia își potolesc setea mii de tineri setoși de cunoștințe în această Societate a Cunoașterii. A sădit mulți pomi, discipolii ducându-i faima acasă și departe peste hotarele ei. A construit o mulțime de punți exprimate prin creația sa artistică. Este unul dintre puţinii oameni respectabili care este respectat.

Valeriu Dulgheru

(Visited 201 times, 1 visits today)