Crina GUȚU, studentă a Facultății Tehnologia Alimentelor, Filiera francofonă „Tehnologies Alimentaires”, a fost selectată pe baza Apelului local pentru un stagiu profesional de două luni în cadrul parteneriatului dintre Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și L’Agence Universitaire de la Francophonie (AUF).

Deși e abia la jumătatea stagiului, Crina își împărtășește cu bucurie această experiență, pe care și-a dorit-o foarte mult. Spune că pentru acest stagiu a obținut una din cele mai râvnite sarcini – să lucreze cu Registrul Vitivinicol și astfel să-și aducă partea sa de contribuție la trasabilitatea produselor vitivinicole. Totodată, implicarea plenară în această activitate o ajută să descopere o seamă de lucruri noi privind potențialul vitivinicol, calitatea materiei prime și a vinului îmbuteliat, dar și despre competitivitatea acestor produse pe piața internă și mai ales pe cea externă.

În cadrul stagiului a avut ocazia să participe la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole „Recolta de struguri 2020: particularități și valorificare”, care a constituit un prilej de sensibilizare despre problemele cu care se confruntă sectorul, care creează locuri de muncă și care contribuie la bilanțul exporturilor din țara noastră. Concluziile despre faptul că recolta de struguri în RM va fi în 2020 cea mai modestă din ultimul deceniu au reflectat vulnerabilitatea acestui sector și a oferit o mare lecție, inclusiv pentru tinerii specialiști: orice criză oferă și oportunități, care trebuie exploatate și care în cazul dat oferă punți spre noi piețe de desfacere pentru a promova Vinul Moldovei.

Folosindu-se de ocazie, Crina a ținut să transmită un mesaj de gratitudine profesorilor, mentorilor săi universitari, dar și dlui Ștefan IAMANDI, expertul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului în crearea şi ţinerea Registrului Vitivinicol, precum și tuturor specialiștilor ONVV, de la care a avut de învățat multe lucruri, care, negreșit, îi vor fi foarte utile în cariera profesională și dezvoltarea personală:

«J’étais impatiente de commencer ce stage. D’après moi, j’ai reçu une des tâches les plus importantes- travailler avec le registre vitivinicole sous la surveillance de Mr. Iamandi. Mes responsabilités sont liées à la vérification du registre vitivinicole et au suivi de l’activité des unités de vin. Après la première semaine de stage j’ai commencé mieux connaître les termes du domaine viticole et améliorer mon attention pour les détails. Je pense que grâce à ce stage j’apprendrai beaucoup de nouvelles choses utiles pour mon parcours professionnel, mais aussi, pour mon développement personnel. Je ferai de mon mieux!»

Mult succes în realizarea obiectivelor stabilite, dragă Crina!

(Visited 355 times, 1 visits today)