A devenit deja tradiție ca în această frumoasă perioadă a primăverii Centrul Universitar de Informare și Ghidare în Carieră să ducă spiritul UTM în fiecare liceu din republică. În pofida situației de pandemie, CEGHID ne va vorbi în continuare despre importanța programelor de #studiiUTM, această inițiativă fiind susținută cu ardoare de către numeroși studenţi, masteranzi, absolvenţi ai UTM.

Ana-Maria BALAN, studiază Tehnologia vinului și a produselor obținute prin fermentare la Facultatea Tehnologia Alimentelor, UTM și spune că cel mai frumos lucru în viață este să iubești ceea ce faci. Născută în inima podgoriilor, iubește tot ce e legat de vinuri – de la vița-de-vie până la produsul final – vinul. Iar studiile la facultate o ajută să-și facă din pasiunea din copilărie o profesie prin care să ducă mai departe tradiția familiei sale de vinificatori.

Fiind în anul IV de studii, este deja angajată în calitate de tehnolog la vinăria „Podgoria Vin” SRL, acolo unde tradiția de prelucrare a strugurilor a fost învățată de localnici din vremuri străvechi, iar gustul, aroma și savoarea vinurilor poartă amprenta tehnologiilor de prelucrare de tip clasic, îmbinând trecutul și prezentul pentru a forma vinuri de calitate.

Îi îndeamnă și pe alți tineri să-și urmeze visul și să facă în viață ceea ce iubesc cel mai mult. Opțiunea sa a fost  Facultatea Tehnologia Alimentelor a Universității Tehnice a Moldovei! Urmând-o, se convinge că Inginerii creează Viitorul!

 

 

 

(Visited 9 times, 1 visits today)