Profesorii, angajații auxiliari și administrația Universităţii Tehnice a Moldovei aderă la acțiunile Primăriei municipiului Chișinău de combatere a COVID-19, reuşind să colecteze întru susținerea acestora peste 150 de mii de lei.

Banii sunt transferați în contul Centrului de triaj pentru pacienții cu simptome de COVID-19, deschis astăzi la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”. Cu suportul municipalității, trei pavilioane de la „Moldexpo” au fost amenajate pentru trierea persoanelor suspecte de COVID-19, iar din donația oferită de corpul profesoral-didactic al Universităţii Tehnice a Moldovei conducerea Centrului va procura echipamentele medicale şi consumabilele necesare.

Gestul de solidarizare și susținere a Centrului de triaj de la „Moldexpo” din partea UTM, susținut cu mult suflet și implicare plenară de către președinta Comitetului sindical angajați a UTM, dna Viorica URSU, vine să completeze acțiunile pe multiple planuri ale reprezentanților UTM acordate în această perioadă medicilor care se sacrifică în lupta cu virusul COVID-19:

✅ confecționarea măștilor medicale în cadrul Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse”;

✅ colectarea ochelarilor de schi și înot pentru adaptare necesităților echipamentului de protecție individuală pentru personalul medical,

✅ producerea vizierelor pentru sistemul medical, ca răspuns la inițiativa lansată de grupul de activiști din România Viziere.ro și implementată în Republica Moldova prin intermediul platformei online Viziere.md, în parteneriat cu COR Creative Industries Association in Moldova și Artcor.

(Visited 4 times, 1 visits today)