O delegație a UTM, formată din conf. univ., dr. Sergiu BEJAN, decanul Facultății Urbanism și Arhitectură, și conf. univ., dr. Ilie BRICICARU, directorul Observatorului de Siguranță a Infrastructurii Rutiere (OSIR), au efectuat o vizită de studiu la Universitatea Tehnică Națională din Atena, Grecia (NTUA), unde au avut o întâlnire productivă cu prof. George Yannis, director al Departamentului de Planificare și Inginerie în Transporturi și, totodată, al Obsevatorului de Siguranță Rutieră din cadrul acestuia, asistat de Katerina Folla, cercetătoare, și alți specialiști din cadrul Observatorului NTUA.

În cadrul întrevederii a fost examinată oportunitatea dezvoltării colaborării pe palierul de analiză a datelor aferente accțidentelor rutiere și îmbunătățire a siguranței rutiere, dar și în aspect didactico-științific, în proiecte internaționale de interes comun.

Un subiect important al dialogului a vizat dezvoltarea capacității instituționale și academice a OSIR în cadrul regional, în special pentru găzduirea Observatorului Regional de Siguranță Rutieră din cadrul Parteneriatului Estic al UE. Participarea celor două Observatoare într-un Consorțiu internațional pentru acest proiect va fi o oportunitate pentru dezvoltarea unui parteneriat de lungă durată, cu mari perspective atât pe plan național, cât și regional.

Observatorul de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice Naționale din Atena, (https://www.nrso.ntua.gr) este un Centru de Excelență în Cercetare și Inovare în siguranța rutieră din cadrul Departamentului de Planificare și Inginerie în Transporturi, fiind al 2-lea în Europa și al 6-lea la nivel mondial, potrivit raiting-ului AAP din anul 2018.

(Visited 3 times, 1 visits today)