Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Ioan Vasile Abrudan a fost reales rector al Universității TRANSILVANIA din Brașov

Cea mai mare universitate din inima geografică a României – Universitatea TRANSILVANIA din Brașov, l-a reales de curând pe prof. univ., dr. ing. Ioan Vasile ABRUDAN în funcția de rector.

Pentru prof. Abrudan noul mandat 2020-2024 este deja al treilea la cârma UTB, acesta fiind câștigat cu 559 de voturi, respectiv 91,5% din voturile cadrelor didactice titulare și ale reprezentanților studenților în consiliile facultăților și în Senatul Universității. De asemenea, au fost aleşi cei 91 de membri ai Senatului UTB.

Adresând felicitări cordiale distinsului profesor Ioan Vasile ABRUDAN, Universitatea Tehnică a Moldovei împărtășește bucuria Marii Școli UTB și își exprimă pe această cale considerațiunea pentru tot suportul venit de-a lungul timpului din partea UTB, în special a rectorului său, care a acceptat în septembrie 2014 titlul de Doctor Honoris Causa al UTM, iar în iunie 2015 și funcția de președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională al UTM.

Mult succes la cârma Universității TRANSILVANIA din Brașov, domnule rector Ioan Vasile ABRUDAN!

abrudan 2016021209 1

 

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI