Cu ocazia Zilei Internaţionale a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei, marcată în întreaga lume pe 11 februarie, site-ul de știri www.agora.md a publicat un interviu cu prof. univ., dr. hab. Rodica Sturza, șefa Departamentului Oenologie și Chimie din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor, UTM, prin care a creionat portretul femeilor în știință, umăr la umăr cu bărbații.

A făcut primii pași în știință la Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de profesoară la catedra Chimie. Au urmat ani lungi de cercetare și perseverență – experiență din care a realizat că secretul succesului stă în organizare, motivație și capacitatea de a organiza lucrurile, dar și că femeile pot face orice lucru, umăr la umăr cu bărbații. Tocmai de aceea le încurajează pe colegele sale de facultate și universitate să nu-și piardă niciodată cumpătul, să-și urmeze cu tenacitate ideile și convingerile, care neapărat le vor conduce spre succes.

I-a plăcut mereu să cerceteze, știința pentru ea fiind un rezultat al satisfacerii necesității de cunoaștere. Așa a ajuns să activeze în domeniul chimiei, iar mai târziu în domeniul siguranței alimentelor și cel vitivinicol. Zi de zi descoperă secretele vinului și consideră că vinul este un sistem viu, care se află într-o metamorfoză perpetuă.

 Este convinsă că femeile au un loc important în știință și a observat că numărul lor este în continuă creștere. „Femeile au demonstrat cu prisosință că pot să facă orice lucru, nu mai rău decât un bărbat. Când eram studentă la Facultatea de Chimie, în grupă eram 20 de fete și cinci băieți. Astăzi, în colectivul în care activez, proporția e de jumătate la jumătate. Colegii bărbați sunt foarte receptivi și aproape că nu au fost cazuri ca să nu-mi susțină inițiativele”, observă prof. Rodica Sturza.

Și colegul său, șeful Centrului de Cercetări Oenologice, Iurie Scutaru, confirmă că lucrul alături de femei aduce rezultate frumoase: „Este o plăcere să lucrezi alături de femei inteligente, curioase, predispuse să caute niște adevăruri și niște profunzimi în intimitatea lucrurilor.”

Adunarea Generală a ONU a decis să proclame ziua de 11 februarie Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei, venind astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile.

 

(Visited 6 times, 1 visits today)