Peste 100 de elevi ai claselor terminale din cadrul Liceului Teoretic cu profil de arte „Mihail Berezovschi” din Chișinău au avut ocazia să stabilească un prim tête-à-tête cu reprezentanții UTM, care au venit să le vorbească despre unica instituție de învățământ superior cu profil ingineresc din RM – Universitatea Tehnică a Moldovei.

Dialogul s-a axat pe posibilitățile de continuare a studiilor la universitatea care tocmai s-a clasat în fruntea instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova în clasamentul mondial Webometrics – un indicator care le-a întregit impresiile despre UTM. Avându-i în față pe cei mai versați reprezentanți ai UTM în materie de orientare profesională – echipa Centrului Universitar de Informare și Ghidare în Carieră, în persoana directorului Radu MELNIC, vicedirectorului Natalia ȘESTENCO și Elenei RUSSU, liceenii au aflat despre cele mai frumoase și de succes acțiuni ale UTM, menite să le atragă atenția spre științele tehnico-inginerești. Este vorba de cursurile gratuite de pregătire pentru examenele de Bacalaureat, pe care le pot urma la UTM din 15 februarie până la începutul lunii mai, în zilele de sâmbătă; campania „Student pentru o zi la UTM”, care coincide în timp cu predarea cursurilor de pregătire către BAC, pentru ca să descopere UTM și pe interior; Concursul „Tânărul creator”, axat pe creativitatea tehnică, dar și creativitatea artistică: arhitectură, design, desen artistic, pictură, sculptură (depunerea lucrărilor: 16 februarie – 31 martie) și Olimpiada Tehnică la disciplinele de bază ale UTM – matematică, desenul artistic (28 marte), fizică, chimie, informatică (11 aprilie), ai căror învingători vor dispune de facilități la admiterea la UTM, precum și o serie de multe alte inițiative frumoase.

Receptivitatea liceenilor a fost maximă, grație coincidenței de profiluri și preocupări. Fondat acum un sfert de secol și recunoscut ca instituție inovativă, Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” din Chișinău cumulează în mod fericit studierea aprofundată a unor discipline din domeniul artelor cu cele ale științelor exacte. La întrunirea dată au și fost prezente două clase de la profilul real și altele două de la profilurile umanistic și arte. De aici și interesul liceenilor pentru diferitele specialități ale UTM: de la arte decorative, arhitectură și design până la informatică și diverse tehnologii.

Un mulțumesc aparte mărinimoasei doamne directoare Ana EREMEI-BEREZOVSCHI, precum și profesorilor și elevilor acestui liceu – pentru ospitalitate, dar și interesul manifestat față de științele tehnico-inginerești. UTM e mereu deschisă pentru firi creative!

(Visited 261 times, 1 visits today)