Peste 60 de elevi ai Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” din Chișinău au avut astăzi bucuria de a face un tur de orizont al campusului Râșcani al Universității Tehnice a Moldovei.

Însoțiți de profesorii Tatiana Pribega, Angela Rusu şi Alexei Mihalache, dar și de echipa CEGHID reprezentată de directorul Radu Melnic, vicedirectorul Natalia Șestenco şi Elena Russu,  liceenii au vizitat Planetariul UTM, mai multe aule și laboratoare din cadrul facultăților: Tehnologia Alimentelor; Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi; Calculatoare, Informatică și Microelectronică, fiind ghidaţi de către profesorii UTM Vitalie Chistol, Irina Cojuhari, Iurie Subotin, Vasile Plămădeală, Valeriu Podborschi şi Mihai Potlog.

Elevii au fost profund impresionați de oportunitățile pe care le oferă UTM în materie de studii, cercetare, dar și o ambianță care te inspiră să-ți propui și să atingi cele mai mărețe vise în domeniul de studii ales.

(Visited 3 times, 1 visits today)