Un curs de Fashion Business Administration în marele stil Polimoda

În perioada 25 noiembrie – 6 decembrie, un  grup din 15 persoane, între care 8 studenți și profesori ai Universității Tehnice a  Moldovei, participă la un curs în domeniul Fashion Business Administration la cea mai cotată instituție de fashion din Italia – Polimoda.

Timp de două săptămâni participanții la curs vor învăța cum să transforme un start-up într-o companie bine structurată, managementul vânzărilor, strategii de marketing, show room, import și export, analiza rapoartelor financiare ale companiei etc. Altfel zis, viitorii administratori de afaceri învață să pună stăpânire pe cifre și strategii ca să crească și în același timp să sprijine creativitatea. O abordare unică și tentantă, în marele stil Polimoda!

ZIPhouse împreună cu partenerii strategici susțin învățarea și formarea continuă a specialiștilor din industria ușoară, iar prin intermediul acestor tip de proiecte li se oferă ocazia dezvoltării abilităților și cunoștințelor la nivel internațional.

Polimoda este o instituție de fashion privată din Florența, capitala Toscanei, specializată în cursuri de nivel universitar și postuniversitar în domeniul Fashion Design și Fashion Business.

Participarea acestui grup de tineri la curs este unul din proiectele realizate de Centrul de Excelență în Design și Tehnologii „ZIPhouse”, parte componentă a Universității Tehnice a Moldovei, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernului Suediei și Ukaid.