Fire de iubire pentru copiii născuți prematur

Campania „Fire de iubire” este o invitație la sensibilitate. Organizatorii – Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Textile și Poligrafie și brandul MINODORA consideră că, croșetând căciulițe, botoșei și caracatițe pentru Puiul de Om din terapie, le oferim și ne oferim un strop de căldură și de culoare.

Ar putea fi o șezătoare cu prietenele, vecinele sau colegele de grupă/facultate/universitate. Petrecându-ne împreună timpul, putem să tricotăm/împletim pentru copiii născuți prematur.

Lucrările create în cadrul campaniei pentru acești micuți luptători vor fi donate pe 17 noiembrie, de Ziua Prematurului.

Potrivit statisticilor, 1 din 10 bebeluși care se naște are nevoie de aceste produse. Stând dezbrăcați în incubator, ei au nevoie de botoșei și căciulițe adaptate dimensiunilor lor reduse, care să-i protejeze. Aceste articole, indispensabile pentru ei, reprezintă un minim necesar pentru a le asigura o evoluție sănătoasă.

Campania de donație pentru prematuri se desfășoară pe parcursul unei luni – din 16.10.2019 până pe 16.11.2019.

Telefon de contact: +373 798 88 609