Studenții FTP au luat cunoștință de tehnicile de xilogravură niponă

Studenții care urmează programul „Design și tehnologii poligrafice”, anii I, II, IV, Facultatea Textile și Poligrafie, însoțiți de șefa programului DTP, conf. univ., dr. Viorica CAZAC, și lect. univ. Lucia ADASCALIȚA, s-au declarat încântați să ia cunoștință de tehnicile de xilogravură japoneză prezentate în cadrul seminarului „Descoperă peisajul în xilogravura Ukiyo-e”, desfășurat la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

Și pentru că Ukiyo-e înseamnă picturi ale lumii în mișcare, peisajele etalate au debordat de imagini rupte parcă din natură, dar și elemente istorice. Majoritatea acestora păstrându-se în casele familiilor japoneze, ajungând în Europa, în sec. XIX, au fascinat artiștii din Occident, în special, pe cei ai școlii impresioniste. Astăzi, aproape 75 la sută din toate gravurile Ukiyo-e se găsesc în diverse colecții în afara Japoniei, inclusiv în R. Moldova, în muzeul-gazdă al seminarului. Tocmai de aceea manifestarea dată și-a propus să contribuie la aprofundarea cunoștințelor și intereselor publicului despre cultura niponă.

Moderatoarea seminarului, Rossella MENEGAZZO, profesoara italiană de istorie a artei la Universitatea din Milano, și fotograful japonez Yuki SELI, au făcut o introducere în operele principalilor artiști ai genului Ukiyo-e, Hokusai, Hirodhige şi Yoshitoshi. Cele două abordări asupra peisajului, începând cu sec. XIX şi transformarea graduală a acestora sub influenţa artei din Vest, își ating apogeul în sec. XX, în lucrările lui Hasui.

Pe parcursul sec. XIX genul predominant este Meisho – „locuri vestite din Japonia”, remarcabil prin simbolica sa. Însă, după așa-zisa „deschidere” a Japoniei către țările din Vest, în a doua jumătate a sec. XIX, peisajul este reflectat, conceptual, într-un stil realist. În acest sens, lucrările din perioada târzie semnate de Hiroshige, denotă influența mijloacelor optice, care au dus la introducerea fotografiei în Japonia, în anii 1850, cu prim-planuri impresionante, şi ulterior, efecte vizuale care au fost utilizate în primele fotografii, colorate manual din perioada Meiji. Fotograful Yuki SELI, prin surprinderea peisajului, arată relația deosebită a japonezilor cu natura, şi felul în care compoziția şi perceperea individuală ale genului Ukiyo-e, devin parte organică a culturii vizuale nipone.

Muzeul Național de Artă al Moldovei colaborează fructuos cu Ambasada Japoniei la Chișinău, E.S. Ambasadorul Japoniei în R. Moldova, Masanobu YOSHII, menționând că acest seminar este un eveniment prealabil pentru expoziția Ukiyo-e din colecția muzeului, care va avea loc în luna ianuarie. Tot atunci va fi vernisată o expoziție a fotografului nipon Yuki SELI.