Facultatea Tehnologia Alimentelor are un nou laborator – de panificație

Sub auspiciile Asociației MOLDOVA ACTIVĂ și a companiei GREEN PROJECTS SRL, Facultatea Tehnologia Alimentelor, a inaugurat, ieri, un nou laborator – de panificație. Semnarea acordului și stabilirea unei colaborări de durată cu noii parteneri a avut loc în cadrul Departamentului Tehnologia Produselor Alimentare.

Cu ocazia inaugurării noului laborator de panificație, studenții au beneficiat și de un master-class de preparare a pizzei de Italia, oferit de către bucătarul italian Giovanni MELLI, în prezența unui oaspete drag și mereu dorit la FTA – Ambasadoarea Italiei la Chișinău, Valeria BIAGIOTTI. Excelența Sa a subliniat cu această ocazie că articolele de patiserie ocupă un loc aparte în arta culinară de la noi (cozonacii și covrigii fiind preferații d-sale), tocmai de aceea consideră de bun augur deschiderea acestui laborator, care va contribui la pregătirea temeinică a viitorilor patiseri. Iar cu referire la master-class-ul oferit de către conaționalul său Giovanni MELLI, a menționat că schimbul de experiență, de tehnologii și bune practici între Moldova și Italia va aduce doar beneficii ambelor părți.

Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, a subliniat că, de acum încolo, calitatea cursurilor la se va îmbunătăți:

– Astăzi asistăm la un important gest de consolidare a bazei tehnico-materiale a acestei facultăți. Această donație substanțială de echipamente performante pentru panificație-patiserie ne va permite, în primul rând, să îmbunătățim calitatea cursurilor oferite studenților.

Cuvinte de gratitudine pentru toți cei care au contribuit la deschiderea noului laborator de patiserie a avut și decanul FTA, conf. univ., dr. Vladislav REȘITCA:

– Deschiderea acestui laborator le oferă studenților posibilitatea de a exersa în prepararea diferitelor articole de panificație, ceea ce până acum învățau mai mult din punct de vedere teoretic. Le mulțumim din suflet managerilor companiilor partenere „Moldova Activă” și „Green Projects” SRL, domnilor Peter LANTHALER și Claudio Li CALZI, dar și maestrului Giovanni MELLI, pentru implicare și generozitate! Un mulțumesc special și pentru Valeriu ANISCHEVICI, al cărui ajutor este întotdeauna indispensabil!

Și conf. univ., dr. Artur MACARI, șef Departament Tehnologia Produselor Alimentare, s-a arătat încântat de vastele posibilități în materie de instruire oferite de noul laborator:

– Italienii sunt consumatori importanți de făină, aluat, produse de patiserie – pizza sau pastele de Italia fiind vestite în toată lumea, inclusiv în Republica Moldova. Odată cu deschiderea acestui laborator, având și dascăli italieni de la care studenții vor învăța să prepare cele mai bune produse de panificație după tehnologia originală, produsele fabricate în cadrul cursului „Tehnologia produselor alimentare” vor avea aroma și gustul fin de Italia!

Gustând din delicioasa pizza preparată în fața lor de către faimosul bucătar italian Giovanni MELLI, studenții au învățat perfect lecția: pentru a face o pizza gustoasă este nevoie de măiestrie, dar și de mult interes și pasiune! În atitudine stă secretul oricărui lucru, cu atât mai mult în patiserie!