- UTM - https://utm.md -

Concursul de fizică „In memoriam Mihai Marinciuc”

Stimați profesori, prieteni, elevi cu har pentru fizică! Avem onoarea să vă adresăm invitația de a participa împreună cu elevii dvs. la ediția a IX-a a Concursului de fizică „In memoriam Mihai Marinciuc”, care se va desfășura în cadrul Zilelor Marinciuc, organizate de Liceul Teoretic cu Profil Real ,,Mihai Marinciuc” și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Deschiderea concursului va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la Universitatea Tehnică a Moldovei (Chișinău, bd. Stefan cel Mare și Sfânt, 168, blocul 1 al UTM), președinte al Comitetului organizatoric fiind prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei; vicepreședinți – Dinu ȚURCANU, prorector pentru informatizare, relația cu mediul socio-economic, imagine și comunicare, și Spiridon RUSU, conferenţiar universitar, doctor în fizică.

La ediția a IX-a sunt invitați elevi ai claselor a VI-a – a XII-a din Republica Moldova, dotați cu interes și aptitudini pentru fizică, cadre didactice care au colaborat cu regretatul Mihai Marinciuc la elaborarea subiectelor de concurs, la editarea manualelor și culegerilor de fizică școlară. Elevii și profesori însoțitori sunt așteptați, conform programului, la Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.168, blocul 1. Informația poate fi gasită pe site-urile: www.utm.md [1], http://fizica.utm.md/data/concurs_marinciuc.php [2], www.icar.md [3], pe paginile ,,Concursul de Fizică ,,In Memoriam Mihai Marinciuc”/facebook.com.

Activitatea are ca scop promovarea interesului pentru fizică, pentru performanță, formarea unei imagini coerente despre învățământul din Republica Moldova, cultivarea tinerei generații, atragerea atenției întregii comunități asupra problemelor copiilor apți de performanță în RM. Nu mai puțin importantă este intenția de a identifica oportunități reale de colaborare eficientă între învățământul secundar general și instituțiile de învățământ universitar în domeniul științelor reale.

Inaugurarea activității și premierea va avea loc la 30 noiembrie 2019. Înregistrarea va avea loc în intervalul de timp: 8.30 – 9.30. Inaugurarea activităților Concursului va avea loc la 9.30. Subiectele vor fi repartizate  începînd cu ora 10.00.

Prin participarea Dvs acceptați rolul de promotor și susținător al activității de fizică competitivă, lucru ce va fi popularizat în rîndul elevilor și cadrelor didactice pasionați de fizică, în întreaga comunitate.

Înscrierea la concurs se va efectua completând FORMULARUL DE ÎNREGISTRARE. Termenul limită de înscriere – 15 noiembrie 2019, ora 17.00.  Prin intermediul email-ului rusu@mail.utm.md [4]  precizați lista participanților la concurs.

                                                                       Cu respect,

Tamara CURTESCU-MARINCIUC, prof., Asociația Obștească ,,ICAR”,

Spiridon Rusu, conf. univ., dr., UTM, președinte al Concursului,

Gheorghe GÎNJU, director, LTPR ,,Mihai Marinciuc”